Poliţia Judeţeană Timiş a anunţat, joi, că în cursul zilei de miercuri mai mulţi poliţişti s-au prezentat la spital, acuzând stări de rău şi dureri de cap.
"Facem precizarea că în cursul zilei de ieri (miercuri - n.r.) mai mulţi poliţişti, care au fost implicaţi în activităţile de investigare a evenimentului petrecut pe strada Mioriţa, s-au prezentat la spital pentru a-şi efectua un control preventiv”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş, potrivit ȘtirileProTv.
Este vorba despre nouă poliţişti de la Serviciul Criminalistic şi de la Serviciul de Investigaţii Criminale care au fost supuşi unor investigaţii medicale, după ce au acuzat stări de rău şi dureri de cap.
Analizele medicale iniţiale au indicat o posibilă toxină care le-ar fi afectat ficatul, astfel că aceştia au fost investigaţi timp de mai multe ore. Miercuri seara, în jurul orei 20.00, aceştia au primit tratament medicamentos şi nu au fost internaţi în spital.
Un bebeluş de nouă zile, un copil de trei ani şi mama acestuia, în vârstă de 28 de ani, au murit după ce în blocul în care locuiau, de pe strada Mioriţei nr. 8 din Timişoara, s-a făcut dezinsecţie şi deratizare.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au anunţat că în procesul de deratizare a blocurilor din Timişoara, printre care cel în care trei oameni şi-au pierdut viaţa, există indicii că a fost folosită substanţa Delicia - Gastoxin care conţine fosfură de aluminiu, foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, şi care necesită pentru utilizare autorizaţie specială.
Medicii de la Ambulanţa din Timişoara spun că, în cazul decesului a trei oameni din blocul în care au fost făcuite dezinsecţie şi deratizare, fără decesul femeii de 28 de ani nu şi-ar fi putut da seama de legătura dintre cazuri. Aceasta deoarece nimeni nu a simţit mirosuri neobişnuite în bloc, iar cazurile anterioare care au ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” aveau simptomatologii diferite.
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş spune că firma Bistim Dera SRL nu are autorizaţie de funcţionare din moment ce şi-a schimbat adresa, în timp ce Direcţia de Sănătate Publică spune că nu a făcut niciodată vreo verificare la această firmă. Ambele instituţii nu au putut spune cine ar fi trebuit să îi acorde firmei Bistim Dera SRL autorizaţia pentru folosirea de substanţe toxice, utilizate pentru dezinsecţie şi deratizare.
Patronul Bistim Dera SRL, Ioan Sorin Buţă, a fost arestat pentru 30 de zile. Avocatul său afirmă că a recunoscut acuzaţiile care i se aduc şi le-a spus anchetatorilor că a cumpărat substanţa cu 600 de lei de la o cunoştinţă.