Alți 258 de pacienți sunt internați la terapie intensivă.
În ceea ce privește decesele, cazurile s-au înregistrat în Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj.
Din cele peste 8.000 de persoane confirmate cu coronavirus, sunt 1.508 care au fost declarate vindecate și au fost externate.
Cazurile raportate pentru fiecare județ
Sursa: Grupul de Comunicare Strategică
Au fost prelucrate peste 80.000 de teste
În acest moment, în carantină instituționalizată sunt 22.129 de persoane. Alte 50.702 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
La nivel național, au fost prelucrate 85.805 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 453 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.982 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Peste 2.000 de oameni nu au respectat perioada de autoizolare
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.091 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 109 de persoane aflate în carantină au părăsit locul în care au fost plasate, ele fiind obligate să stea în carantină alte 14 zile.
Până în prezent, polițiștii au întocmit 428 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au amendat 6.777 de persoane, cu peste 14 milioane de lei.
58 de români din afara granițelor au murit, din 727 confirmați
Grupul de Comunicare Strategică anunță că au murit 58 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 15 în Franța, 18 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia.
În total, sunt 727 cetățeni români care au fost confirmați cu coronavirus: 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 13 în Germania, 55 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.