O ambulanţă cu două paciente a derapat şi a ajuns pe linia de cale ferată

DE Alex Darvari | Actualizat: 10.10.2020 - 12:33
jurnaluldearges.ro
jurnaluldearges.ro

O ambulanţă în care se aflau două paciente a ajuns pe calea ferată, în zona haltei Petrova din Maramureş, după ce a derapat. Şoferul şi cele două paciente au fost preluaţi de o altă ambulanţă şi transportaţi la spital.

SHARE

"Azi-noapte, în jurul orei 00.00, poliţiştii au fost sesizati prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o ambulanţă a derapat şi a ajuns pe linia de cale ferată. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat faptul că un bărbat de 41 de ani din Săcel, a pierdut controlul direcţiei de mers a autospecialei oprindu-se pe linia de cale ferată între staţia C.F.R. Valea Vişeului respectiv Halta de mişcare Petrova", a arătat, sâmbătă, Poliţia Judeţeană Maramureş.
 
În ambulanţă se aflau două paciente care urmau să fie transferate la spital.
 
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, arată news.ro. 
 
Şoferul şi cele două paciente au fost preluaţi de către o altă ambulanţă care i-a transport la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. 
 
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii continuă cercetările.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te