Potrivit „declarației” care a devenit virală, restricțiile privind epidemia de coronavirus ar dura până la finalul anului. Așa-zisa sursă inițială este un taximetrist din Cluj-Napoca.
Biroul de Presă al Guvernului a dezmințit faptul că premierul a făcut aceste declarații.
Prima publicare a așa-zisei declarații a premierului Orban a avut loc pe 25 aprilie 2020, pe site-ul infobrasov.net, care a menționat că l-a preluat de pe un cont de Facebook cu nickname-ul Mike Mike, potrivit G4media.
Iată falsa declarație care circulă pe Facebook:
„Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne-a transmis că e necesară păstărea distanţării sociale cel puţin până în anul 2022. Ne-au avertizat că vor veni noi valuri de coronavirus şi trebuie să fim pregătiţi. De aceea imediat după eradicarea pandemiei actuale vom legifera restricţii de libertăţi sociale mai întâi până la sfârşitul anului 2020.
Vom pune în aplicare şi recomandarea OMS de a segmenta populaţia pe intervale de vârstă şi a izola persoanele în vârstă şi cele cu boli cronice cel puţin până la apariţia vaccinului. Nu ştiu dacă le vom izola în case sau în centre speciale.
Vom schimba legislaţia şi la locurile de muncă pentru a nu se intersecta persoanele pe care le considerăm vulnerabile cu cele mai puţin vulnerabile. Purtarea măştilor şi manuşilor va deveni obligatorie cel puţin până la sfârşitul anului 2020 în mediul public, va fi lege.
Pregătim şi Legea Vaccinărilor conform recomandărilor OMS şi se vor emite certificate anuale pentru toţi cetăţenii. Nu ştiu încă dacă vom menţine permisele speciale pentru deplasările publice, dar o vom face dacă e necesar.
Va fi mai dificil cu vacanţele, va trebui să introducem restricţii inclusiv în parcuri sau ieşiri la iarbă verde, dar le vom face prin lege nu prin ordonanţe militare. Competiţiile sportive se vor juca fără public cel puţin până la apariţia vaccinului. Cert este că vor fi făcute câteva modificări constituţionale, va fi un nou mod de viaţă socială legiferat, nimic nu va mai fi ca înainte. Este cea mai mare pandemie din istoria omenirii.”
Toate informații din textul de mai sus, din ghilimele, sunt false, inclusiv faptul că „este cea mai mare pandemie din istoria omenirii.”
„Premierul Ludovic Orban NU a făcut declarații cu privire la legiferarea restrângerii unor drepturi și libertăți sociale și nici referitoare la necesitatea păstrării distanțării sociale până în anul 2022. Aceste declarații sunt atribuite în mod fals prim-ministrului”, a precizat Biroul de Presă al Guvernului.