O femei este anchetată după ce și-a ținut copilul într-o cușcă. Acesta ar avea și handicap. Ce au descoperit autoritățile și cu ce pedeapsă se poate alege mama?
O femei este anchetată după ce și-a ținut copilul într-o cușcă. Acesta ar avea și handicap
O femeie din Maramureş şi-a închis fiul cu handicap într-un spaţiu metalic improvizat, confecţionat artizanal, lipsindu-l de libertate, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, Florina Meteş.
"Poliţiştii din Borşa s-au sesizat din oficiu şi continuă cercetările într-o cauză penală ce vizează săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit faptul că o femeie în vârstă de 62 de ani din oraş l-ar fi lipsit de libertate pe fiul său de 38 de ani.
Citește și: Nevasta unui interlop din clanul Ștoacă a luat la bătaie o femeie pe care o credea amanta soțului
În urma verificărilor efectuate la faţa locului de către echipa operativă s-a constatat faptul că persoana bănuită de comiterea faptei l-ar fi închis ocazional pe bărbat într-un spaţiu confecţionat artizanal, asigurată cu lacăt, cu o suprafaţă de aproximativ cinci metri pătraţi. Având în vedere cele constatate, a fost informat Serviciul de Asistenţă Socială Maramureş", a spus Florina Meteş.
Ea a adăugat că, sub coordonarea procurorului de caz, se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale care se impun.
Citește și: Un interlop din Clanul Ștoacă reținut după ce și-a lovit iubita. A fost emis ordin de protecție
De asemenea, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş a transmis că situaţia constatată este deosebit de gravă şi că se va încerca soluţionarea imediată a cazului.