Oamenii şi-au căutat dreptatea în justiţie şi au câştigat în prima instanţă despăgubiri de 70.000 de lei. Nu este prima dată când pacienţii sunt refuzaţi de spitale, puşi pe drumuri ori abandonaţi, iar mulţi mor cu zile.
Medicii de la Urziceni au spus că nu o pot îngriji pentru că nu au aparatura necesară şi au cerut transferul. Fata femeii nu poate uita acea zi de coşmar.
„La Slobozia ne-a refuzat. Au întrebat de ce a intrat în comă. Bănuim că neurologic şi pe urmă au spus că nu au locuri, că nu se poate şi la Universitar şi la Municipal şi la urgenţă şi la Bagdasar rasounsul era: avem pacienţi şi pe tărgi, nu avem locuri. Am pacienţi şi pe brancarde, de ce să moară la mine când poate să moară la tine. Pur şi simplu nu îi interesează, aşa am considerat.”, povestește fiica femeii, Didina Enache, potrivit StirileProTv.ro
Disperaţi, oamenii au internat-o într-un spital privat. Costul zilnic al tratamentelor se ridică la 3.500 de lei, iar femeia a avut nevoie de o lună de îngrijiri. Din pensia ei mică nu putea să plătească.
„I-am dat în rate. Pe urmă luăm noi amândoi pensia, pe urmă ne mai dădea fata, fata fetii de la Bucureşti. Pe fiecare luna dădeam 100 de milioane, în afară de ce am avut noi la început strânşi 400 de milioane.” a spus soțul acesteia.