Accidentul sa petrecut pe DN 39, in localitatea 2 Mai.
Citește și: VIDEO Două tramvaie, unul nou și unul vechi, s-au lovit frontal în București, pe Ștefan cel Mare
Inspectorat de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că pe 27 septembrie, în jurul orei 20,00, poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră Constanţa au fost sesizate despre producerea unui accident rutier pe DN 39, în localitatea 2 Mai.
Conform primelor cercetări, polițiștii rutieri au constatat că impactul a avut loc între două autoturisme, iar în urma acestor două persoane au fost rănite.
"Astfel, unul dintre conducătorii auto, respectiv o femeie, de 21 de ani, și un minor, de 2 ani - pasager în același vehicul, au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale. Menționăm că la volanul celuilalt autoturism se află un bărbat. , de 21 de ani, polițist, care se află în timpul liber. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat În urma testării cu aparatul din dotare negativ”, se arată în comunicat. .
Poliţistul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice.
Totodată, conducerea IPJ Constanța a dispuse verificări pe linie internă, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului.