Drama unei femei bolnave de cancer, văduvă şi cu un copil, care spune că a fost trimisă acasă de medici, ca să moară în patul ei, a impresionat mediul on-line.

Femeia între două vârste, văduvă şi cu un copil, a plecat acasă la Târgu Jiu, lipsită de orice speranţă. Ştia că are cancer, dar se dusese la spital ca să fie operată şi să scape de tumoare, aşa cum era planificat.

Verdict teribil

Verdictul medicilor a fost însă crunt: i-au spus că tumorile s-au răspândit în tot corpul şi, parctic, nu mai ai ce să-i facă, a povestit femeia, mamă a unui băiat.

"Ce-i spun eu băiatului meu? Credea că mă operez şi gata, o să fim bine. Bărbatul meu a murit când el era foarte mic, nu ştiu ce va face fără mine", e una din grijile femeii.

Povestea mamei văduve bolnave de cancer, căreia medicii nu i-au mai dat nicio şansă la viaţă, a apărut în mediul online.

"Chiar înainte de a ieşi din metrou, la Unirii, constat cu necaz că mi-a sărit oja de pe o unghie. Şi mă amărăsc în sinea mea, că doar ieri am fost la manichiuristă. 

Urc scările rulante şi o văd. Se sprijinea de perete, era lac de transpiraţie, în timp ce oamenii, grăbiţi, îşi vedeau de ale lor, preocupaţi. O întreb dacă are nevoie de ajutor.

Îmi spune că da, doar s-o duc până la un scaun, ca să aştepte metroul care o va duce la gară. De la gară va merge acasă, spre satul ei de lângă Târgu Jiu. 

Azi a aflat că tumorile i s-au răspândit în tot corpul. E văduvă. Are un copil de 18 ani. Iar medicii au trimis-o acasă: "Du-te să mori în patul tău! Nu mai avem ce-ţi face, aşa mi-au zis. 

Mi-au făcut o morfină care ar trebui să-mi ajungă până diseară, când ajung acasă. Ce-i spun eu băiatului meu? Credea că mă operez şi gata, o să fim bine. Bărbatul meu a murit când el era foarte mic, nu ştiu ce va face fără mine".

Plânge încetişor. Eu mă blochez ca o proastă şi nu ştiu ce să-i zic. Ce să-i fac. Cum şi cu ce s-o ajut. 

Mama bolnavă: "Mă duc acasă la mine. Să mor în patul meu, cum mi-a zis doctorul"

"Gata, domnişoară! Mulţumesc! Mă duc acasă la mine. Să mor în patul meu, aşa cum mi-a zis doctorul. Trebuie să mă ocup de multe lucruri în perioada următoare".

Vine metroul. Îmi răspunde că e sigură că nu vrea să vin cu ea până la gară. Urcă în el. Ne strângem mâinile. Mă umflă plânsul de nervi şi neputinţă. Nu ştiu cum să mă port. Nu ştiu cum s-o consolez pe mama asta care ştie că, în trei luni, copilul ei va fi orfan.

După ce a plecat, mi-am dat seama că nici n-am întrebat-o cum o cheamă. Nu i-am luat numărul de telefon, nimic. 

Toată ziua m-am gândit la ea. Şi la ce griji am avut eu de dimineaţă, care era motivul meu de tristeţe pe ziua de azi. Simt că azi am eşuat puţin în misiunea mea de a fi un om mai bun (...)", potrivit unei emisiuni TV.