O nouă avertizare de vreme rea: până marți dimineață, lapoviță și ninsoare

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 21.03.2021 - 15:19
Inquam Photos / Alex Nicodim
Inquam Photos / Alex Nicodim

O nouă avertizare de vreme rea intră în vigoare în această seară, la ora 23.00 și este valabilă până marți, la ora 10.00, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

SHARE

În sudul şi sud-estul ţării, vor fi ploi, lapoviţă, dar şi ninsoare. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.

De asemenea, precipitaţii, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse în Transilvania şi în restul zonei montane, iar vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea şi în Muntenia, precum şi la munte, cu viteze în general de 40 - 50 km/h.

Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării şi pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice şi sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute faţă de mediile climatologice ale perioadei.

ANM precizează că, până vineri (26 martie), vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopţilor şi dimineţilor.

Marţi (23 martie) şi miercuri (24 martie), va bate vântul cu putere în jumătatea estică a țării şi la munte, fiind și ninsori slabe.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te