„În cursul serii de duminică, în jurul orelor 22:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizării, polițiștii orașului Otopeni au intrat în imobilul respectiv, unde au găsit o persoană decedată, care nu prezintă urme vizibile de violența”, au precizat reprezentanții Poliției Ilfov.
Este vorba despre jurnalista Cristina Țopescu, care avea 59 de ani. Urmează să fie efectuată expertiza medico-legală. De asemenea, va fi deschis un dosar penal pentru a se afla împrejurările în care a murit jurnalista.
Ultima postare a Cristinei Țopescu pe Facebook este din 26 decembrie, când a distribuit un articol despre Papa Francisc.