Ofițer la Omoruri, despre cazul Caracal: E o mare silă în sistem, care trebuie zguduit bine

DE Adina Mutăr | Actualizat: 09.08.2019 - 07:37
Costică Ionescu, fost ofițer la Omoruri
Costică Ionescu, fost ofițer la Omoruri

Dispariții de persoane. Există un manual foarte detaliat, atât de grijuliu cu sfaturile pentru polițiștii care se ocupă de astfel de cazuri, încât te și miri de ce trebuie să scrie la carte că aceștia trebuie să fie calmi, să empatizeze cu „cazul“.

SHARE

Manualul este editat de Ministerul Afacerilor Interne și poate o fi suferit câteva modificări din 2007 până acum, dar nu majore. Cităm doar un mic fragment, pentru că nimic din ce scrie aici nu s-a aplicat în cazul Alexandrei Măceșanu din Caracal. Și nu numai în cazul ei. Ce să mai vorbim de restul instrucțiunilor.

„Șefii de unități vor fi conștienți că trebuie să selecteze polițiștii care garantează în mod clar o abordare diferită a fenomenului, care pun laolaltă motivare, cunoștinte, eficiență și o atitudine umană“.

Atitudine umană? Trebuia subliniată această „abilitate“? S-a demonstrat că da, trebuia.

Politiștii au proceduri concrete în cazul dispariției unei persoane, fie că e vorba despre un minor (până în 18 ani), fie că este vorba despre un adult.

Pentru că fiecare dispariție este unică și trebuie tratată ca atare. Așa scrie la manual.

Atunci când este vorba despre o persoană sub vârsta de 18 ani, cercetarea în vederea stabilirii procedurii de căutar, începe de îndată, mai ales ca să se stabilească „forma dispariției“: rătăcit, răpit, luat de unul dintre părinți, fugit de acasă etc.

În cazul minorelor, în aceste timpuri „emancipate“, cazurile se complică. Sesizările părinților disperați se lovesc de un zid de indiferență din partea autorităților. Din start, se crede că fetele au fugit cu „unul“.

Iar în zonele cunoscute pentru rețele de trafic de persoane, plecările „voluntare“ – cum vedeți că scrie în multe cazuri de dispariție, inclusiv în cel al Alexandrei – devin automat plecări de bunăvoie în lumea largă, „la produs“.

Mihaela Geanina Genes e dispărută de 20 de ani (la 20 iulie 1999) din Caracal, după ce s-a urcat într-o maşină de ocazie.

Poliţia i-a spus tatălui, Nelu Genes, fost cadru militar, să stea liniştit, că „fata e în călduri“. A luat ancheta în propriile mâini, găsise filiera, l-a prins și pe prietenul fetei, care o vânduse, l-a predat poliției.

Care i-a dat drumul, pe motiv de „probe insuficiente“. Monica Georgeta Melencu, mama Luizei (18 ani, dispărută la 14 aprilie), tot din Caracal, pe care Gheorghe Dincă a declarat că a ucis-o, a fost liniștită de polițiști că o fi plecat cu un Făt-Frumos.

Bunicul fetei a fost supus și detectorului de minciuni, potrivit declarațiilor sale. Ca să nu se spună că n-au făcut nimic, au bifat o acțiune, adică eliminarea familiei din cercul de suspecți.

Bunicii fetei i s-a spus: „Nu mai plângeţi, bunica, e majoră, face ce vrea, poate a plecat în altă ţară.“

Un copil de 15 ani sună la 112. E o fată. E Alexandra Măceșanu. Din Caracal. Și de atunci, România este dată complet peste cap.

Sau așa a fost și trebuie readusă la normal. Ce e „normal“ și ce nu în aceste cazuri de dispariții de minore pe care nu le caută nimeni, pe care nu le ajută nimeni, de care autoritățile par să nu le pese nici cât negru sub unghie?

Încercăm să aflăm de la Costică Ionescu, un profesionist cu 22 de ani de vechime la Omoruri, la Poliția Capitalei, acum în retragere. 

Newsweeek România: Cine se ocupă de dispariții?

Costică Ionescu: Să răspund din manual sau conform realității? Există un birou special pentru sesizarea disparițiilor, a morților suspecte și a executărilor cu mandat în fiecare sector, în București, iar în țară, există birouri astfel încât să acopere toate zonele.

Eu personal m-am luptat foarte mult să scot morțile suspecte de la aceste birouri speciale, să fie repartizate direct la secțiile de omoruri, pentru că multe cazuri erau omoruri în toată regula și se pierdea timpul de început, la cald, de strângere a informațiilor. Și disparițiile se pot dovedi omoruri și, la fel, se pierde debutul investigației.

Totuși, nu am înțeles cine se ocupă de dispariții.

Depinde. Adică nu știu cât sunt de aglomerați cei care înregistrează sesizările. Ideea e să nu te trezești cu persoanele dispărute găsite moarte, după ce au fost ținute o vreme sechestrate.

În mod normal, se pornește imediat la efectuarea unui profil al persoanei dispărute, ca să știi încotro te îndrepți să cauți.

Dacă nu apare în 24 de ore și ai indicii că persoana nu putut alege să nu se întoarcă acasă, se dă în urmărire pe țară.

Pe urmă, mulți aleg, din lipsă de timp, să aștepte să le sosească informații din țară, de la prieteni, rude, chiar necunoscuți dacă s-a dat și în mass-media fotografia persoanei dispărute.

Este normal să se aștepte să „pice“ vreo informație?

Sistemul este așa cum este. Nu sunt suficienți oameni, cazurile astea sunt consumatoare de personal de teren. De unde? Aștepți, mai vorbești cu cei din cercul de cunoscuți, cu familia în general, care insistă.

Există un „istoric“ nu prea fericit în cazul disparițiilor de minore, de fete, de tinere. Se observă un fel de indiferență în legătură cu dispariția acestora.

Da. E meteahnă veche, de pe vremea lui Ceaușescu. Traficul cu fete, prostituția, a fost și este cea mai profitabilă infracțiune. Acum, traficanții au prins mult mai mult tupeu...

De ce credeți că au prins mai mult tupeu?

Am avut treabă cu clanurile din Caracal și din Craiova. Am solicitat informații, nu mi s-au transmis din teritoriu. N-ai ce să faci, dacă nu găsești cooperare. Ani de zile nu s-a luat nimeni de clanurile astea. Asta pute rău.

În cazul Alexandrei, credeți că aceste clanuri au beneficiat de vreun ajutor de la autorități?

Nu cunosc cazul Alexandrei. Mă uit și eu la televizor, la toți analiștii, criminaliștii, experții și mă crucesc. Pe unii îi știu.

Meteahna veche din sistem, nepotisme, vin copii, veri, nepoți, vin la Omoruri de la Pompieri, li se cedează niște cazuri rezolvate, fac școală și gata ofițerul.

Apoi te întrebi de ce nu e competent, de ce nu știe ce să facă în situații critice. Și în provincie la fel. E și multă incompetență, e greu să-ți dai seama unde este „ajutor“.

În cazul Passaris, în 2001, la București,s-a făcut localizarea acestuia,
funcție de telefon, cu o „eroare“ de jumătate de metru

Cum vi s-a părut eșecul înfiorător în a o localiza pe Alexandra, incompetență sau „ajutor“?

Hai să-ți spun cum s-a procedat în cazul Passaris, grecul ăla „Fiara din Balcani“, autorul dublului asasinat și jaf armat de la o casă de schimb valutar din București din 2001.

S-a făcut localizarea acestuia, funcție de telefon, cu o „eroare“ de jumătate de metru. Era într-un apartament cu două camere, era foarte periculos, avea arme și dorința de a ucide polițiști în special, mai avea cinci omoruri în Grecia.

Și cu „eroare“ de jumătate de metru și era bine să se știe dacă din cele două camere, ar fi trebuit să năvălească mascații spre stânga sau spre dreapta, să nu aibă timp să tragă ăla ca la poligon. „Dreapta“, a venit indicația.

Pot să întreb de unde a venit indicația?

SRI

Iar în cazul Alexandrei...

Nu știu cum este acum, mai ales când trebuie să salvezi o viață, la cine se apelează de urgență.

Eu sunt pensionar, dar mă gândesc că dacă pe vremea mea se puteau face astfel de localizări precise, cum naiba acum să întrebi o persoană care vorbește la un mobil unde e, „în Caracal, în Caracal, dar pe stânga sau pe dreapta, cum dom’ne nu știi unde ești“? Mă rog, nu chiar cu cuvintele astea.

Deci, incompetență sau „ajutor“ pentru rețeaua de traficanți? Sau un soi rău de misoginism?

Un soi rău de silă. Zone mici, sărace, fete mici, ușor de amăgit, mai ales de către versații ăștia din clanurile de traficanți, venit ușor la început, mai atrag și prietene de clasă, apoi lucrurile se complică, nu mai vor, o încurcă, vor să se oprească, dispar, familiile nu știu, lumea vorbește, mai și confunzi fetele, că sunt minore, le place acum să aibă o alură comună, sunt ca niște pui la acceași pungă, câteva kilograme de carne.

N-am înțeles nimic.

Disparițiile astea de fete tinere sau minore din zone de acțiune a traficanților sunt de fapt „plecări voluntare“, apar după o vreme sau cine știe prin ce țară ajung.

Chiar toate? Credeți că Alexandra se încadrează în acest „profil“?

Pentru traficanți s-ar fi încadrat și a dat și peste unul implicat. Sesizarea de dispariție a căzut peste sila asta a poliției pentru cazurile descrise mai sus, complicate ca intervenție, de-aia mai bine nu faci nimic, că oricum nu rezolvi nimic.

Din zonele astea, cam 90% din cazuri se încadrează în acest profil, iar restul e înghițit de „majoritate“. Dacă vrei să zici că nu e normal, ai dreptate, nu e. E o mare silă în sistem, care trebuie zguduit bine. Ăsta, arestatul din cazul Alexandrei, pentru mine nu este un criminal în serie ca la „carte“, ci „bau-bau“, torționarul din rețea care trebuia să cumințească fetele. E „dotat“ pentru asta.

Și a recunoscut imediat două crime ca să nu se cerceteze mai adânc. El vrea să protejeze pe cineva apropiat, că oricum făcea pușcărie pentru ce anunțase Alexandra. Și-a „luat“ mai mult, ca să concentreze atenția asupra lui, să nu se caute mai departe.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te