Ordinul privind noile reguli de înmormântare a persoanelor decedate de Covid

DE Elena Andrei | 09.04.2021 - 21:28
Persoanele decedate  de Covid pot fi îmbrăcate/Foto: cnbc
Persoanele decedate de Covid pot fi îmbrăcate/Foto: cnbc

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat vineri ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi SARS-CoV-2, dar și accesul clericilor și familiei în spitale.

SHARE

Astfel, pe perioada internării, bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă cu acordul medicului curant. Tot cu acordul medicului curant, pacienții pot, la cerere, fi vizitați de un membru al familiei.

La înmormântare, familia va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care va fi așezat acesta, iar înhumarea se va efectua cu sicriul sigilat.

Cu sicriul sigilat, dar cu slujbă normală

Conform noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază decedatul, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege.

Pacienții pot primivi vizita familiei și a preoților

În privința pacienților infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală, pe perioada internării în unitatea sanitară, bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, și cu acordul medicului curant.

Citește și

Tragedie: a născut mai repede pentru a-şi salva copilul, apoi a murit răpusă de COVID

Bittman sugerează că Gabi Luncă, Catanga și Nelu Ploieșteanu nu au murit de COVID, ci de bătrânețe

 

În vederea asigurării protecției clericului și a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiții:

Un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;

Timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;

Clericul poartă echipament complet individual de protecție asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;

Clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;

Se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant;

Nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.

Totodată, protocolul prevede că pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia pe perioada internării în unitatea sanitară, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal, cu acordul medicului curant în aceleași condiții privind asigurarea protecțiie ca în cazul clericilor, cu mențiunea că în cazul acetuia nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu COVID-19.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te