„Cu toţii am primit o lecţie dură despre ce înseamnă dublul standard şi cum este aplicat acesta de către autorităţi în România”, spune Asociaţia română a organizatorilor de concerte şi evenimente culturale (AROC), într-un comunicat citat de news.ro.
AROC acuză că, deși au făcut numeroase propuneri în grupul de lucru cu premierul Cîțu și cu autoritățile sanitare, au fost ignorați, „deşi (propunerile, n.r. ) au fost agreate cu INSP şi ceilalţi participanţi în grupul de lucru, iar puţinele răspunsuri pe care le-am primit au fost evazive sau au fost amânări şi promisiuni nerespectate”.
„Acum sectorul cultural a primit cea mai mare palmă din ultimul an, noi toţi fiind puşi în situaţia de a vedea la televizor desfăşurarea unui pelerinaj cu 50.000 de participanţi, practic mai mare decât majoritatea evenimentelor culturale din ţară, sau meciuri de fotbal, cu tribune pline, în timp ce autorităţile se mândresc cu buna desfăşurare a acestora. Asta în contextul în care sectorul cultural are parte în continuare de un regulament strict, dificil de implementat, ambiguu şi care nu asigură predictibilitatea pe care o cerem de aproape un an de zile”, acuză organizatorii de evenimente.
Aceștia mai spun și că „e deosebit de umilitor să tot ieşi public şi să-ţi ceri drepturile şi să te compari cu alţii, mai ales când nimeni nu pare să te asculte sau să încerce măcar să-ţi înţeleagă punctul de vedere. Menţiunile noastre referitor la evenimentele sus menţionate nu sunt menite să critice acţiunile efective, ci să exemplifice dublul standard pe care-l vedem cu ochiul liber. Cum se justifică din punct de vedere medical desfăşurarea unor evenimente religioase sau sportive cu atâţia participanţi, dar limitarea activităţilor sectorului cultural la capacităţi de 500 de oameni? Cum se justifică din punct de vedere economic discriminarea sectorului cultural şi distrugerea sistematică a antreprenoriatului din acest domeniu? Trăim într-o operă de Kafka din care nu ştim cum să mai ieşim”.
AROC reclamă că sectorul cultural din România este tratat cu dezinteres şi lipsă de empatie. „Cum au ajuns evenimente din România, care înainte de pandemie contribuiau la dezvoltarea locală, erau atracţii turistice şi proiecte strategice în oraşele lor, să fie ignorate şi sacrificate fără nici măcar o explicaţie? Cum s-a ajuns aici?”.
Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale, structură asociativă a organizatorilor de festivaluri şi concerte din România, este formată din cei mai reprezentativi actori de pe piaţa românească (ARTmania - ARTmania Festival Sibiu/Blaj aLive, 3 Smoked Olives Festival, BestMusic Live/METALHEAD, Cyclic, Comparty Events - diMANSIONS Hit Music Festival, Electric Castle, Emagic Live - Awake Festival, Expirat, Fapte - Jazz in the Park, Flow Concept, Global Records, Le Bistrot Sociale, Le Petit Festival de Bucharest, Mozaic Jazz Festival, Movement Team - Sports Festival, NEVERSEA, Nuit Sociale, Centrul Cultural Plai - Plai Festival/JazzTM, Scala Events, Smida Jazz Festival, SNRS - Sunwaves Festival, Sprint Media, Summer Well, TIFF - Asociaţia Festivalul de Film Transilvania, The Institute, Showberry - Rocanotherworld/Classix Festival, The Mission/Fall in Love Festival, UNTOLD, VRTW, Wine and Street Food Festival, Why Not Us - Street Food Festival, Wise Factor - The Fresh).