Ovidiu Tender a ieșit din închisoare după 4 ani din cei 12 de condamnare

DE Octavia Constantinescu | 07.11.2019 - 22:09

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost eliberat din penitenciarul Târgu Jiu, după patru ani de la condamnarea în dosarul Carom.

SHARE

Eliberarea sa a venit după decizia în primă instanţă a Judecătoriei Târgu Jiu, pe care Parchetul nu contestat-o.

„Procurorul de şedinţă, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, a pus concluzii de admitere a cererii de liberare condiţionată, fără să explice motivele”, a declarat avocatul lui Ovidiu Tender pentru G4Media.ro.

Printre argumentele invocate în apărarea lui Ovidiu Tender au fost vârsta de peste 60 de ani şi comportamentul exemplar în închisoare.

Ovidiu Tender şi Marian Iancu au fost condamnaţi, în luna iunie 2015, la 12 ani şi şapte luni de închisoare, respectiv 14 ani. Cei doi sunt acuzaţi că au preluat ilegal compania Carom SA Oneşti, pe care au prejudiciat-o cu 140 de milioane de lei, prin intermediul unui circuit financiar complex.

Sumă a fost stabilită încă din 2003, iar Ovidiu Tender şi Marian Iancu au fost trimişi în judecată în 2006, rechizitoriul fiind întocmit de fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te