Au fost afectate cartierele din sectoarele 1, 5 și 6, precum Drumul Taberei, Militari, Rahova, Giulești, Crângași, Gara de Nord, Victoriei, Ion Mihalache, Domenii, Aviatorilor, Bucureștii Noi.
Problemele de alimentare cu energie electrică ar fi fost cauzate de o avarie în rețeaua Transelectrica. Compania urmează să ofere mai multe detalii.
Reprezentații E-Distribuție transmit că ”un incident apărut în sistemul de transport al energiei electrice în jurul orei 13, nu în instalațiile E-Distribuție Muntenia, a cauzat astăzi o întrerupere în alimentarea cu energie electrică a stațiilor adiacente, care alimentează zona de vest și centrală a municipiului București și zone limitrofe din județele Ilfov și Giurgiu. În prezent, a fost reluată alimentarea cu electricitate pentru cea mai mare parte a consumatorilor”.
Apa Nova transmite explicații în legătura cu avaria la rețeaua electrică din București, care a afectat inclusiv furnizarea apei potabile. ”Ca urmare a lipsei de alimentare cu energie, stațiile de pompare au fost oprite parţial sau integral în sectorul 6, dar au fost afectate și zone din sectoarele 1, 2 și 5, pentru aproximativ 30 minute”, se arată în comunicatul trimis Europa FM