„Nu putem sta să așteptăm Ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea și nici Ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale. Astăzi, PLUS a solicitat Curții de Apel București să suspende toate actele administrative emise în interiorul Guvernului și Ministerului Justiției pentru a pregăti adoptarea unor Ordonanțe de urgență privind amnistia, grațierea sau modificarea Codurilor penale.” reiese din solicitarea fostului premier.
Citește și Klaus Iohannis: Voi merge la şedinţele de Guvern
PLUS cere retragerea actelor administrative emise de Guvernul României și de Ministerul de Justiție în vederea adoptării unor Ordonanțe de Urgență cu scopul de a modifica Codul Penal și Codul de procedură penală, în condițiile în care în Parlament sunt în dezbatere două proiecte de lege ce vizează aceleași modificări, dar și actele emise de Guvernul României și de Ministerul de Justiție în scopul adoptării unei Ordonanțe de Urgență în vederea amnistierii și grațierii mai multor categorii de infracțiuni, printre care se numără și cele comise de oamenii politic aflați la conducerea României.
De asemenea, partidul fostului premier solicită instanței să aducă în vedere pârâților Ministerul de Justiție și Guvernul României, să depună la dosar toate actele emise în vederea adoptări OUG privitoare la modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, respectiv în vederea amnistierii mai multor categorii de infracțiuni, printre care se numără și cele comise de oamenii politic aflați la conducerea României.
Citește și Cioloș: Klaus Iohannis are în mână câteva pârghii pentru a-l opri pe Liviu Dragnea
„Într-o țară în care democrația funcționează normal și statul de drept este pus acolo unde îi este locul nu se poate pune problema ca politicienii aflați la guvernare, respectiv persoanele care sunt în cercul lor de influență, să poată beneficia de o lege prin care le sunt amnistiate infracțiunile comise. (...) Adoptarea amnistiei prin OUG, întrucât acest act normativ intră în vigoare fără a se putea exercita un control de constituționalitate anterior intrării sale în vigoare, va înlătura răspunderea penală a persoanelor care au comis infracțiunile amnistiate, chiar dacă ulterior se constată că adoptarea unei astfel de Ordonanțe este neconstituțională. Din păcate, dreptul intern român nu conține nici un remediu pentru această situație. Practic, chiar dacă se constată că actul normativ a fost unul ilegal – încălcând Constituția – acesta va produce efectele scontate.” reiese din solicitare.
Citește și Dragnea, discurs periculos: Nu mai ezitați cu amnistia și grațierea