Vestea a provocat revoltă în Mexic, iar oamenii pun la îndoială și planul de a muta animalul în alt stat. Pe de altă parte, experții susțin că mutarea este necesară pentru că ursul s-a obișnuit să fie hrănit de oameni în parcul unde locuia. Oamenii de știință susțin că filmarea arată consecințele hrănirii animalelor sălbatice de dragul unei fotografii selfie, relatează site-ul Digi 24.
Un urs prietenos
Ursul tânăr, cu greutatea de 96 de kilograme, a fost capturat pentru că s-a considerat că reprezintă un risc pentru turișii parcului Chipinque. Animalul a apărut recent într-un clip video, fiind foarte aproape de o femeie care încerca să facă un selfie cu el.
Autoritățile susțin că au existat numeroase întâlniri între oameni și același urs, atât în parc, cât și în zone rezidențiale din apropiere.
Localnicii l-au denumit "ursul prietenos" și îl strigau "Chipi", după numele parcului unde locuia.
Ursul a fost capturat de către angajații agenției federale de protecție a mediului (Profepa) în timp ce dormea în curtea unei case, iar proprietarii au chemat poliția.
Veterinarii Universității Nuevo León au verificat ursul și i-au pus o zgardă cu emițător radio. Totodată, au castrat animalul, iar această decizie este acum investigată de Profepa.
Agenția fedearală Profepa a lansat un comunicat în care spune că decizia de a castra ursul a fost luată de un coordonator de la universitate după ce s-a consultat cu directorul programului pentru animale sălbatice al Profepa, Martín Vargas Prieto.
Prieto a susținut că ursul a trebuit să fie castrat pentru a nu intra în coflicte cu alți urși după ce era mutat. Castrarea și mutarea în statul Chihuahua i-au revoltat pe oamenii din Nuevo León.
Există oameni care spun că indiferent ce a dus la decizia de castrare și mutare a ursului, vina aparține oamenilor care au hrănit animalul sărbatic pentru a-l face să se apropie de ei.