„Este neplăcut, având în vedere ce-a fost până acum, dar asta se întâmplă de la 1 ianuarie”, a spus el.
Acest control vamal, spune el, se referă la bunuri care trebuie declarate precum arme, muniție, droguri, bani numerar – tot ce este peste 10.000 euro.
„În privința bunurilor de uz personal, cel puțin pe aeroport dacă sunt până în 430 euro echivalent nu sunt probleme. Dacă sunt valori mai mari vor trebui făcute formalitățile vamale”, a spus el.

"Nu vă așteptați la un control dintr-ăsta în care toată lumea vine și este luată la buzunărit. Se face pe analiză de risc. O să vedeți o persoană care este selectată și invitată în cameră la control, cu bagaje și asta. În rest nu vor fi mari schimbări dar puteți să știți că oricând puteți fi opriți și controlați.", potrivit Financial Intelligence, citată de HotNews.