Pfizer: Vaccinul pare eficace împotriva tulpinilor apărute în Marea Britanie și Africa de Sud

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 08.01.2021 - 14:09
Pfizer a anunțat că vaccinul său ar fi eficace împotriva noilor tulpini apărute în UK și Africa de Sud/FOTO: Getty
Pfizer a anunțat că vaccinul său ar fi eficace împotriva noilor tulpini apărute în UK și Africa de Sud/FOTO: Getty

Potrivit unui studiu de laborator realizat de Pfizer, vaccinul anti-COVID dezvoltat de aceștia, împreună cu BioNTech, pare să funcționeze împotriva unei mutații cheie a noilor tulpini extrem de infecțioase ale coronavirusului descoperite în Marea Britanie și Africa de Sud.

SHARE

Studiul, care nu a fost încă evaluat inter pares (peer reviewed), a fost realizat de cercetători ai Pfizer și de la Facultatea de Medicină a Universității Texas, acesta indicând că vaccinul Pfizer/BioNTech este eficace în a neutraliza așa-numita mutație N501Y a proteinei țepușă.

Se crede că mutația respectivă ar putea fi responsabilă pentru infecțiozitatea mai ridicată a noilor tulpini și au existat îngrijorări că aceste variații ale coronavirusului ar putea eluda răspunsul imunitar declanșat de vaccin, potrivit lui Phil Dormitzer, unul dintre cei mai respectați virusologi ai Pfizer.

Studiul a fost efectuat pe mostre de sânge donate de persoanele care au fost vaccinate iar descoperirile acestuia sunt limitate deoarece nu a analizat întregul set de mutații descoperite în noile tulpini ale coronavirusului care se răspândesc rapid.

Dormitzer afirmă însă că este încurajator că vaccinul pare eficace împotriva mutației proteinei țepușă precum și a altor 15 alte mutații asupra cărora Pfizer a efectuat teste anterior.

„Așadar acum am testat pentru 16 mutații diferite și niciuna dintre ele nu au avut niciun impact semnificativ [asupra eficacității vaccinului]. Aceasta este vestea bună”, afirmă Dormitzer, acesta avertizând însă că „asta nu înseamnă că a 17-a nu va avea [impact]”.

Anunțul cercetătorilor Pfizer vine după ce oamenii de știință și-au exprimat îngrijorări că vaccinurile care sunt distribuite în prezent ar putea să nu protejeze împotriva noilor tulpini, în special împotriva celei apărute în Africa de Sud.

Vaccinul Pfizer/BioNTech precum și cel dezvoltat de Moderna folosesc tehnica ARN mesager și pot fi modificate rapid pentru a combate noi mutații ale virusului dacă este necesar, potrivit hotnews.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te