PNL critică anunțul lui Barna: Propunerile trebuie făcute la masa negocierilor, nu prin declarații

DE Miruna Moldoveanu | 15.12.2020 - 13:36
Vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă/FOTO: Facebook
Vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă/FOTO: Facebook

Vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă a reacționat după propunerea făcută de Dan Barna ca președinții celor trei partide care vor forma Guvernul să primească funcții de vicepremier iar la președinția Camerei Deputaților să fie numit Cătălin Drulă.

SHARE
„Astfel de propuneri trebuie făcute la masa negocierilor, nu prin declarații publice", spune Falcă.

„Cred că astfel de ieșiri nu ajută pe nimeni, cred că astfel de lucruri trebuie făcute în interior, în ceea ce înseamnă încrederea între parteneri. În cazul acelor negocieri ieșim cu o soluție pentru ceea ce înseamnă programul de guvernare, pentru că acesta va fi legea care va permite gestionarea de către Guvern și Parlament a treburilor publice, apoi modul în care va arăta Guvernul României și în final despre oamenii care vor ocupa atât funcțiile executive, cât și funcțiile pentru Camera Deputaților și Senat”, a spus vicepreședintele PNL, la Digi 24.

Întrebat dacă PNL ar putea accepta varianta propusă de Dan Barna, Falcă a spus: "Eu cred că toate aceste lucruri ar trebui discutate la masa negocierii și niciodată prin declarații. Dacă ne respectăm, ne spunem lucrurie în interior, nu prin mass-media”.

Cu negocierile blocate din cauza neînțelegerilor privind funcțiile de premier, președinte al Camerei Deputaților și președintele al Senatului, Dan Barna propune ca soluție de ieșire din criză ca liderii PNL, USR-PLUS și UDMR să aibă funcții în Guvern, respectiv să fie vicepremieri. Astfel, ar fi depășit blocajul referitor la postul de șef al Camerei Deputaților dorit și de Ludovic Orban, și de Dan Barna, potrivit hotnews.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te