Poliția Capitalei a anulat 26 de permise port armă și a întocmit dosare penale

DE Elena Andrei | 24.10.2020 - 16:36
sursă politie
sursă politie

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Direcţia Generală de Poliţie a Capitalei au dispus 26 de anulări ale dreptului de deţinere, port şi folosire de arme, în urma unor controale care s-au derulat în perioada 12-16 octombrie.

SHARE

„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R., au verificat, în perioada 12 – 16 octombrie 2020, mai multe persoane autorizate în vederea deţinerii, portului şi folosirii armelor de foc, domiciliate în Capitală. Acestea nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile ce le revin pentru prelungirea valabilităţii permiselor de armă. Astfel, au fost efectuate 222 de controale, fiind instituite, ca măsuri administrative,  26 de anulări ale dreptului de deţinere, port şi folosire de arme”, arată reprezentanţii IGPR, sâmbătă într-un comunicat de presă.

Au fost întocmite 26 de dosare penale și au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 21 de arme letale, 24 neletale supuse autorizării, 649 de cartuşe aferente armelor letale şi alte 157 de cartuşe aferente armelor neletale supuse autorizării.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te