Polonia, somată de UE să plătească 70 de milioane de euro pentru că nu închis CDCS

DE Daniel Toșa | 20.01.2022 - 13:47
Polonia, somată de UE să plătească 70 de milioane de euro pentru că nu închis CDCS/FOTO: Twitter/CE
Polonia, somată de UE să plătească 70 de milioane de euro pentru că nu închis CDCS/FOTO: Twitter/CE

Comisia Euroeană a cerut Poloniei să plătească penalităţi în valoare de aproape 70 de milioane de euro din cauză că nu a pus capăt activităţii Camerei Disciplinare a Curţii Supreme, o instituţie acuzată de subminarea independenţei judecătorilor, declară joi o sursă europeană.

SHARE

Comisia a trimis miecuri o scrisoare autorităţilor poloneze, în care le dă un termen de 45 de zile săplătească această sumă de 69 de milioane de euro, relatează AFP.

„Pot să confirm că scrisoarea a fost trimisă”, a declarat AFP un purtător de cuvânt al CE, fără să ofere alte detalii.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat Polona, la sfârşitul lui octombrie, la plata unei amenzi cominatorii zilnice în valoare de un milion de euro pe zi, executorie de la 3 noiembrie 2021.

Citește și: Pandemia copiilor: De două ori mai mulți copii infectați cu COVID în două zile. 10% sunt în spitale

Această sancţiune financiară are menirea să oblige Varşovia să respecte o hotărâre anterioară a CJUE care o obliga, cu titlu de măsură de urgenţă, să pună imediat capăt activităţii Camerei Disciplinare a Curţii Supreme poloneze, o instituţie-cheie într-o controversată reformă a sistemului judiciar polonez.

Acest organ este acuzat de către Bruxelles de faptul că aduce atingere magistaţilor, iar CJUE urmează să se pronunţe pe fond în acest litigiu.

Citește și: OLAF: Grup infracțional în România care a deturnat sute de mii de euro din fonduri UE

Suma cerută acoperăo prmă perioadă, până la 10 ianuarie, care era un termen-limită stabilit pentru ca Varşovia să se conformeze hotărârii CJUE.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te