Pompierii din noaptea tragediei de la Crevedia, în faţa procurorilor militari. Se fac cercetări

DE Octavia Constantinescu | 11.09.2023 - 16:52
Pompierii din noaptea tragediei de la Crevedia, în faţa procurorilor militari. Se fac cercetări - Foto: Arhiva / imagine cu carcater ilustrativ
Pompierii din noaptea tragediei de la Crevedia, în faţa procurorilor militari. Se fac cercetări - Foto: Arhiva / imagine cu carcater ilustrativ

Modul în care au acţionat pompierii în tragedia de la Crevedia ajunge, pe masa procurorilor militari. Parchetul vrea să afle dacă toate procedurile au fost respectate şi dacă numărul mare de salvatori răniţi putea fi evitat.

SHARE

În primul rând pompierii care au intervenit în acea noapte urmează să ajungă în faţa procurorilor pentru a discuta despre modul în care li s-a cerut să intervină.

Anchete peste anchete după tragedia din Crevedia 

Procurorii încearcă să afle dacă în acea noapte s-au respectat procedurile şi dacă cei care au acţionat atunci au procedat potrivit regulamentului.

Mărturiile sunt importante în acest dosar, un dosar prin care procurorii încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat. Potrivit unor surse, zilele viitoare ar urma să ajungă în faţa procurorilor militari şi şefi din Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Citește și: Patronii stației GPL Crevedia, reținuți. Au făcut profit de 71.000.000 lei și cu garanții de la stat

Ancheta deschisă de procurorii militari este una dintre cele 4 deschise după tragedia de la Crevedia, potrivit observatornews.ro. 

Vorbim de un dosar deschis de Parchetul Militar, un dosar deschis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dar şi de două dosare deschise de procurorii anticorupţie. 

Doi români arşi la Crevedia, în stare gravă în Italia

Doi dintre românii arși în explozia stației de GPL de la Crevedia se află internați în spitale de arși din Italia în stare gravă. 

Dr. Sergio Colombo, membru în conducerea secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă Generală de la spitalul San Raffaele din Milano, a relatat într-un interviu acordat News.ro care este starea pacientului din România care a ajuns la unitatea sanitară cu 45% suprafaţă corporală arsă, în urma exploziilor de la staţia GPL din Crevedia.

Pacientul, un bărbat în vârstă de 48 de ani este sedat şi intubat încă de când a ajuns în acest spital, iar recent i s-a făcut traheostomie, spun medicii. Dr. Sergio Colombo afirmă că, pe lângă alte complicaţii pentru care primeşte tratament, pacientul este tratat şi pentru o infecţie a plăgilor şi că organismul său răspunde bine la antibioticele administrate.

Medicul de terapie intensivă a precizat şi care este starea pacientului internat iniţial la San Rafaelle şi transferat apoi la scurt timp în centrul destinat tratării pacienţilor cu arsuri de la Spitalul Niguarda din Milano. Doctorul spune că starea acestuia este foarte gravă şi că medicii de la Niguarda încearcă să ţină sub control răspândirea infecţiei de la nivelul rănilor, în organism.

„Cei doi pacienţi au ajuns săptămâna trecută, unul dintre ei era era foarte grav, i-am acordat îngrijiri în prima oră apoi l-am transferat spre alt spital de referinţă pentru pacienţii arşi de aici, din Milano. 

Citește și: Proprietarii stațiilor GPL nu sunt obligați să aibă asigurare. Cine plătește victimele din Crevedia?

Celălalt pacient încă este aici în terapie intensivă, a fost mai puţin critic în ceea ce priveşte suprafaţa arsă, dar, ca fiecare pacient care ajunge în terapie intensivă, dezvoltă complicaţii care pot fi tratate doar în terapie intensivă.

Acum este stabil, este îngrijit de chirurgii noştri, are nevoie să fie tratat pentru problemele respiratorii şi cardio-circulatorii, dar şi pentru problemele legate de o infecţie.

Cred că-l putem transfera de îndată ce avem un pat nou în terapie intensivă sau trebuie să aşteptăm să-l transferăm pe secţie, de îndată ce el se va simţi mai bine”, a explicat medicul. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te