Muncitorii, camioanele și numeroasele utilaje care erau pe șantier în ziua inaugurării au dispărut în mai puțin de 24 de ore, iar la fața locului au rămas doar cele câteva borduri puse în prezența înalților oficiali, borduri care au dispărut și ele în ultimele luni, odată cu orice proces de construcție.
Ioana Constantin, secretar general adjunct al Partidului Mișcarea Populară a postat pe contul său de Facebook un video în care surprinde „șantierul” de la drumul expres Craiova-Pitești, șantier pe care lucrările se fac „direct din dronă”.
„Ieri (nu) se lucra de zor la drumul expres, după cum vedeți pe imagini. Fară utilaje, fără muncitori, direct din dronă probabil. În urmă cu câteva zile aflam că fermierii din zonă i-ar fi făcut plângere penală constructorului. Desigur, nici înainte de aceste plângeri nu se lucra. La nici 2 zile de la marea inaugurare, oamenii din zonă arătau cu imagini cum lucrările încetaseră.
Cu borduri, cu utilaje, cu “pamblici”, Dragnea inaugura înainte de europarlamentare începerea lucrărilor la drumul expres Craiova - Pitești. După ce au greșit documentația și au pierdut banii europeni, te gândeai că măcar să toarne o palmă de asflat sunt în stare. Nu sunt. Au dispărut rapid și utilajele, au dispărut și bordurile (nici până azi nu știm care a fost rolul lor inițial), au dispărut și muncitorii. A rămas mult praf (în ochi)”, a postat Constantin pe Facebook.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Alin Șerbănescu, a susținut, la B1 TV, că lucrările nu au început pentru că întâi trebuie amenajat drumul tehnologic, care asigură accesul utilajelor la șantier, dar fermierii au amenințat că vor da în judecată dacă li se strică recolta.
„Ne-au spus că nu au știut că se face drum și au plantat. De ce nu au știut? Pentru că nici noi nu am știut în toamnă că vom începe mai repede lucrările”, a susținut, cu seninătate, Alin Șerbănescu.
Acesta a confirmat că imaginile difuzate de Ioana Constantin sunt corecte.