Premierul Ludovic Orban: „Vom crește cu siguranță pensiile, dar în mod realist”

DE Octavia Constantinescu | 02.06.2020 - 10:17

Premierul Ludovic Orban a declarat luni seara, la Digi24, că le transmite pensionarilor să aibă încredere că guvernul va crește pensiile, dar în privința cuantumului a explicat că va ține seama de ceea ce va permite economia în mod real.

SHARE

„Vom crește cu siguranță pensiile, dar în mod realist, având garanțiile de sustenabilitate”, a spus Ludovic Orban. El a explicat că trebuie să existe un fundament economic solid pentru a crește pensiile și în funcție de rezultatele pe care le va vedea în economie, va face și anunțul despre pensii.

„Putem să facem ca PSD, să ne facem că mărim și să creștem de fapt inflația, a comentat Ludovic Orban.

 „Erodează toată puterea de cumpărare, în special pentru persoanele cu venituri mici şi raportăm că v-am mărit pe hârtie, dar, de fapt, când stai şi te uiţi ce poţi să cumperi cu banii respectivi, poţi să cumperi mai puţin decât cumpărai înainte de aşa-zisa creştere a pensiilor”, a explicat Ludovic Orban, luni seara, la Digi 24.

„Pensionarii să aibă încredere că vom creşte pensiile, cu cât ne va permite economia, şi că va exista această creştere de pensie şi o să încercăm să facem o creştere de pensie care să ducă la îmbunătăţirea nivelului de viaţă”, este mesajul pe care îl transmite Ludovic Orban. „Anunțul va fi făcut când o să avem informații pe care putem să ne bazăm în mod adevărat”, a adăugat premierul. 

Ludovic Orban a dat încă o dată asigurări că guvernul său vrea să crească pensiile, dar a lăsat să se înțeleagă că, cel mai probabil, creșterea cu 40 la sută din septembrie, prevăzută de legea lăsată de PSD, este imposibilă. Ar fi fost puțin probabilă chiar și în condiții de normalitate, fără criza provocată de coronavirus, a menționat premierul. El crede că aceasta este „o nucă fierbinte” prin care PSD-ul și-a asigurat capital electoral.

„Acum, eu vă spun sincer, creşterea cu 40% ar fi fost foarte dificilă şi în condiţii de normalitate economică. Ceea ce este fără un fundament economic solid e foarte greu de pus în practică. (....) Aici este, cum să zic, o nucă fierbinte, care a fost pregătită din timp de PSD, pentru cazul în care ei pierd puterea să aibă cu ce să recupereze capital electoral”, a arătat premierul.

„Obiectivul nostru este să creştem pensiile cu cât putem, în mod real. Lucrul ăsta nu pot să-l spun acum, cu cât putem în mod real. O să-l constatăm după primele şase luni, în raportul semestrial pe care îl facem privind starea economiei, ţinând cont de prognoze. Şi prognozele nu numai din România, că trebuie să ţinem cont şi de prognozele de evoluţie economică în Europa şi prognozele de evoluţie ale tuturor partenerilor. Pentru că degeaba mărești pensiile, dacă după aia nu poți să le plătești”, a explicat Ludovic Orban, la Digi 24.

„Vom creşte pensiile, cu siguranţă, dar vom creşte realist, pe baza realităţilor economice şi având garanţia sustenabilităţii pe termen lung a plăţii pensiilor. Nu poţi să-ţi baţi joc. Impactul pe 2021 este de aproximativ 52 de miliarde de lei, adică 10 miliarde de euro, iar impactul pe 2022 este estimat la 83-84 de miliarde de lei. Cu atât cresc cheltuielile bugetului de pensii şi implicit ale bugetului de taxe. Ce nu ai venituri la bugetul de pensii, trebuie să subvenţionezi din bugetul de stat. Noi avem investiții anul acesta 52 de miliarde”, a arătat, spre comparație, șeful executivului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te