”Vom cere stare de alertă pentru 30 de zile”, a anunţat Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.
Întrebat care este planul în cazul în care starea de alertă nu va fi votată de Parlament, Orban a afirmat: ”Am încredere că va exista o majoritate în Parlament care să înţeleagă nevoia prelungirii stării de alertă şi care să înţeleagă că nu pot pune în pericol viaţa şi sănătatea românilor numai ca să să obţină câştiguri ieftine, de natură politico-electorală”.
Premierul a precizat că nu a avut ”nicio discuţie cu cei din PSD”.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că, deşi este preşedintele Camerei Deputaţilor unde ar trebui să se aprobe din nou starea de alertă, nu are nicio discuţie instituţională pe această temă şi nu a văzut niciun document care să justifice prelungirea stării de alertă.
Ciolacu susţine că nu ar mai trebui să fie stare de alertă, ci o stare intermediară, care nu ar trebui să dureze mai mult de 15 zile, potrivit news.ro.