Sâmbătă, 20 februarie 2021, la împlinirea a nouă luni de la plecarea spre veșnicie a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, s-au săvârșit slujbe de pomenire pentru sufletul ierarhului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava şi la Mănăstirea Sihăstria Putnei, locul în care acesta și-a pregătit mormântul.
Preoți, măicuțe, enoriași au ignorat pandemia
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Sihăstria Putnei.
La finalul slujbei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, a săvârșit, în biserica mare a mănăstirii, Parastasul pentru sufletul Părintelui Arhiepiscop Pimen, cu prilejul împlinirii a nouă luni de la trecerea la cele veşnice.
Stareți, starețe, reprezentanți de la Centrul Eparhial Suceava și numeroși credincioși au înălțat rugăciuni pentru iertarea şi odihna sufletului celui care a fost ierarhul și păstorul sudului Bucovinei vreme de aproape patru decenii, ptrivit https://www.arhiepiscopiasucevei.ro/.
Pe site au fost prezentate numeroase imagini în care se văd preoți și măicuțe. Doar doi preoți poartă mască în afara bisericii. În rest, slujba s-a desfășurat fără distanțare sau mască.
A oficiat deși se simțea rău
În aprilie anul trecut, IPS Pimen a fost transportat la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, după ce a fost depistat pozitiv la COVID 19. Anterior și deși se simțea rău, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a oficiat slujba Învierii lui Iisus Hristos pe data de 18 aprilie, la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” din centrul orașului Suceava.
Atunci, arhiepiscopul s-a aflat, alături de alţi preoţi şi călugări de la biserica „Sf. Gheorghe” a mănăstirii „Sfântul Ioan”, fără nici o măsură de protecție, cum ar fi mască sau mănuși, și fără a respecta distanțarea socială, deși în lăcaș se aflau mai mult de trei preoți.
Citește și: Încă un ierarh ortodox moare din cauza COVID-19
Scurtă biografie
Părintele Arhiepiscop Pimen s-a născut în 1929 la Greabănu, județul Buzău, și a primit la Sfântul Botez numele de Vasile.
În anul 1951 a fost tuns în monahism și în 1957 a fost hirotonit ieromonah. Pentru că s-a dovedit a fi un bun slujitor şi gospodar, a fost numit iconom şi mai apoi stareţ al Mănăstirii Putna (1957-1961). Între 1974 şi 1978 a fost stareţ la Mănăstirea Sfântul loan cel Nou de la Suceava, iar în perioada 1978-1979 a slujit la Reprezentanța Patriarhiei Române de la Ierusalim.
În anul 1982, la 10 ianuarie, a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei laşilor, la recomandarea Mitropolitului Moldovei, Teoctist Arăpaşu.
În urma reînfiinţării Arhiepiscopiei Sucevei, pe 24 ianuarie 1991 a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, fiind instalat la Suceava pe 3 martie 1991.
A trecut la cele veșnice în ziua de 20 mai 2020.