Starea lui Igor Dodon este bună, au precizat autoritățile de la Chișinpu. Șeful Inspectoratului General de Poliție din R. Moldova, Alexandru Pînzari, a declarat pentru Digi24 că starea președintelui este una bună, șeful statului se află la spital, dar nu are „leziuni corporale importante”. În mașina sa se mai aflau doi membri ai familiei. Acesta s-a ales doar cu câteva zgârieturi și vânătăi. Informația a fost confirmată pentru Unimedia de către șeful Serviciului Protecție și Pază de Stat, Anatolie Golea.
„Două mașini din coloana oficială a președintelui țării au fost implicate într-un accident rutier. Persoanelor aflate în automobilele implicate în accident, le-a fost acordat ajutor medical. Poliția cercetează circumstanțele producerii accidentului”, scrie Inspectoratul General al Poliției, pe pagina oficială de pe Facebook.
Potrivit autorităților, mașina președintelui circula regulamentar, iar impactul a fost cu un vehicul care a intrat pe contrasens.
Citește și VIDEO Accidentul lui Igor Dodon, surprins pe o cameră de bord