Volodomir Zelenski a făcut afirmația într-un discurs oficial pe care l-a ținut cu prilejul Zilei Unităţii şi Libertăţii Ucrainei, celebrată anual pe 22 ianuarie, fiindcă în această zi, în anul 1919 a fost proclamat Actul de unificare a Republicii Populare Ucrainene cu Republica Populară Ucraineană Apuseană.
„În urma cu 101 ani a avut loc una dintre cele mai semnificative evenimente din istoria Ucrainei. Visele pentru care au trăit și au murit cei mai buni fii ai Ucrainei, pentru o țară independenta si unită. Acesta este un citat din actul «Sluca» care anunță unificarea într-un singur stat independent si a fost proclamat într-un mod solemn de către liderii UNR si ZUNR la 22 ianuarie 1919 în Piața Sofia din Kiev. În sfârșit s-a ivit șansa de a crea o țară independenta și unită. Ambițiile politicienilor de atunci i-au împiedicat să atingă adevărată unitate de stat. Unitatea nu stă în cuvinte, ci în fapte. Nu după mult timp Republica Populară Ucraineană a cedat Kievul sub presiunea bolșevicilor, o bună parte din teritoriile Galiției au fost ocupate de trupele poloneze, Bucovina de Nord de români, iar Transcarpatia i-a revenit Cehoslovaciei”, a declarat Volodomir Zelenski, potrivit infoprut.ro, relatează Mediafax.
Pe 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a proclamat Unirea cu Regatul României, care a fost recunoscută de învingătorii din Primul Război Mondial prin tratatul de la Saint Germain, semnat la 10 septembrie 1919.
Înfrângerea şi ulterior dezmembrarea Austro-Ungariei a făcut ca negocierile de la Paris privind confirmarea proclamaţiei de Unire din 28 noiembrie 1918 să nu întâmpine dificultăţi majore, mai amintește sursa menționată.
România a prezentat argumente istorice și anume că Bucovina a fost smulsă ilegal Moldovei în 1775 de către Turcia şi oferită Austriei, cât și argumente militare şi strategice, contra ameninţării bolşevice.
În interbelic, „Ţara Fagilor”, traducerea vechiului nume slavon al provinciei, şi-a continuat înflorirea culturală şi economică din La Belle Epoque.