Scăderea a avut loc nu pentru că nu ar fi fost cerere, ci pentru că Primăria nu a luat în paralel alte măsuri iar lângă parcările publice se putea parca la liber, pe trotuar sau pe prima bandă.
EXCLUSIV Poliția americană spune că nu e nicio recompensă pentru ucigașul lui Aly Sadoveanu
În 2019, gestiunea serviciului a fost mutată de la Administrația Străzilor la Compania Municipală Parking București. În contextul creșterii tarifului, dacă în perioada 2016-2018 se încasa o medie de 5 milioane lei pe an, în 2019 s-a ajuns la încasări de până la 16,3 milioane lei. Totuși, au crescut și cheltuielile cu salariile, de la 4,4 milioane lei în 2017 la 7,5 în 2019. În plus, după preluarea serviciului la Compania Municipală Parking, Administrația Străzilor a păstrat angajații de la parcări, iar Compania Municipală și-a angajat alți oameni, dublându-se cheltuielile de personal, potrivit cifrelor furnizate de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
Interlopul Vali Nebunu, către Romi Neguș: Mă bozgore, ești smardoi închipuit. La București, mori
Primăria Capitalei are peste 40.000 de locuri de parcare
Dintre acestea 21.691 locuri de parcare sunt în administrarea Administrației Străzilor București, acestea fiind parcări publice de utilitate generală (nu se încasează bani), iar 19.984 sunt în gestiunea și exploatarea Companiei Municipale Parking București. Pentru cele din urmă se încasează bani. Până în iulie 2018 tariful era de 1,5 lei/oră, apoi a fost majorat la 2,5/5/10 lei/oră, în funcție de zonă.
Mama Cordunenilor, către fiul său Beleaua: N-o mai bate pe Alexandra, bate-ți dușmanii de lângă tine
Până pe 25.02.2019, parcările au fost administrate de Administrația Străzilor, instituția care încasa banii de închiriere, dar începând cu data de 15.10.2018, activitatea de exploatare parcări a Direcției Parcaje din Administrația Străzilor s-a restrâns și s-a desfășurat în patru parcări (Bd. Aviatorilor 1S, Bd. Aviatorilor 2D, Bd. Aviatorilor 2S, Crângași), în contextul transferului către Compania Municipală Parking.