Georgescu este și candidatul PSD pentru un loc în Senat din partea județului Constanța.
Potrivit publicației citate, "Există depusă la o instanță o plângere care conține detaliile acestei afaceri, plângere a unui martor în care se spune clar că primarul încasa cotă parte din câștigul barului respectiv. Câștigul pe un sezon estival depășește 160.000 euro.
Printr-o sentință judecătorească din 2011 terenul pe care se află barul este identificat ca fiind domeniul public al statului. (terenul este identificat cu titulatura CTD 466) Nici nu putea fi altfel, zonele de plajă sunt domeniu public al statului. Abia în 2017, DECI DUPĂ ȘASE ANI DE LA SENTINȚĂ, Primăria Limanu a scos din inventarul comunei acel teren. Primar era în 2017 Daniel Georgescu. În 2020 însă, în plină pandemie, același primar PSD a trecut terenul CTD 466 din nou în inventarul comunei, fără a avea o bază legală, ba mai mult, ignorând cu bună știință sentința judecătorească din 2011. Pe parcursul verii 2020 pe terenul luat cu japca din domeniul public al statului român a fost amplasat și barul Unbar al primarului Georgescu. Nu întâmplător această locație este singura din Vama Veche căreia primarul Georgescu i-a făcut publicitate pe propria lui pagină de Facebook. A făcut publicitate unui bar amplasat pe domeniul public ilegal, pe plajă, pe care îl deținea ilegal, nefiind asumat în declarația de avere. În momentul de față Prefectura Constanța a atacat în instanță hotărârea prin care primarul a trecut în 2020 terenul CTD 466 în inventarul comunei Limanu, deși știa foarte clar că este domeniu public, deoarece el însuși a luat în 2017 cunoștință de sentința judecătoreacă ce stipula acest lucru și tot el, în 2017, a pus-o în aplicare. Doar pentru trei ani, căci între timp, cum spuneam, a încălcat și sentința din 2011 și a ignorat și propria-i decizie din 2017."