Procurorul și polițiștii din cazul Caracal, puși sub învinuire de Secția Specială

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 10.09.2019 - 19:26
Procurorul Cristian Ovidiu Popescu
Procurorul Cristian Ovidiu Popescu

 Procurorii Secției Speciale l-au pus oficial sub învinuire, pentru abuz în serviciu, pe procurorul Cristian Ovidiu Popescu, care a descins abia la 6 dimineața în cazul lui Gheorghe Dincă.  

SHARE

 Tot marți au fost chemați la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție și trei polițiști care au lucrat în dosarul „Caracal”. Acestora li s-a adus la cunoștință punerea sub acuzare pentru presupuse fapte de abuz în serviciu. Conform unor surse citate de G4Media, ar fi vorba despre polițiștii Violeta Mirea, Vasile Marian și Eugen Țenea.   

Conform unui comunicat de presă de marți, „procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un procuror, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că, în calitate de procuror de caz în dosarul penal 1883/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, aflat in exercitarea atribuțiilor de serviciu și care efectua personal acte de cercetare penală, nu ar fi  dispus pătrunderea organelor de poliție in noaptea de 25/26.07.2019, în domiciliul lui Dincă Gheorghe”.

Procurorii Sdecției Speciale mai arată că „procurorul ar fi respins, în același timp, propunerea organelor de poliție de a pătrunde în domiciliul lui Dincă Gheorghe, dispunând efectuarea percheziției domiciliare începând cu ora 06.00 a zilei de 26.07.2019, deși obținuse mandat de percheziţie la orele 03,04 (forma îndeplinirii unui act în mod defectuos, modalitate în care a adus atingere drepturilor persoanelor vătămate)”, încălcând astfel dispozițiile legale.

În același timp, pentru cei trei polițiști vizați de ancheta Secției Speciale, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru infracțiunea de abuz în serviciu. „Primul,  în calitate de comisar-șef de poliție, șeful unei secții de  poliție rurală, subordonat ierarhic şefului Poliţiei Municipiului Caracal, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi informat, în noaptea de 24/25.07.2019 cu dispariţia minorei Măceşanu Alexandra Mihaela, nu ar fi raportat şefului ierarhic acest fapt, nu s-ar fi asigurat/ nu ar fi controlat că agenţii-şefi principali de poliţie, aflaţi în subordine, nu au înregistrat sesizarea, nu au efectuat verificări şi nu au comunicat evenimentul către ofiţerul de serviciu, modalitate în care a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. 1 pct. 1 și 2, art. 38 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei române, art. 5 şi art. 41 lit. b din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului cauzând o vătămare drepturilor persoanei vătămate, care a sesizat verbal lucrătorii de poliţie.

Cel de al doilea lucrător de poliție, în calitate de agent-şef principal de poliţie şi ajutor de şef de post, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv serviciul de patrulare, în seara zilei de 24.07.2019, nu ar fi  consemnat şi înregistrat sesizarea persoanei vătămate Măceşanu Ion privind dispariţia minorei Măceşanu Alexandra Mihaela, nu ar fi efectuat verificări în legătură cu aceasta, nu ar fi informat în regim de urgenţă ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Caracal, modalitate în care a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. 1 pct. 1 şi 2, art. 38 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei române, art. 41 lit b din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului cauzând o vătămare drepturilor persoanei vătămate, care a sesizat verbal.

Cel de al treilea lucrător de poliție, în calitate de agent- şef principal de poliţie şi şeful unui post de poliție, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv serviciul de patrulare, în seara zilei de 24.07.2019, nu ar fi consemnat şi înregistrat sesizarea persoanei vătămate Măceşanu Ion privind dispariţia minorei Măceşanu Alexandra Mihaela, nu ar fi  efectuat verificări în legătură cu aceasta, nu ar fi  informat în regim de urgenţă ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Caracal, modalitate în care a încălcat dispoziţiile art. 26 alin. 1 pct. 1 şi 2, art. 38 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei române, art. 41 lit. b din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi a cauzat o vătămare drepturilor persoanei vătămate, care a sesizat verbal”, se arată în comunicatul de presă transmis, marți, de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te