Rafinăria Brazi a fost amendată de Garda de Mediu Prahova cu suma de 500.000 lei pentru poluare cu hidrogen sulfurat şi eliberare accidentală de pulberi în atmosferă, controlul fiind efectuat ca urmare a numeroaselor sesizări ale cetăţenilor.
De asemenea, comisarii au impus companiei luarea tuturor măsurilor pentru ca toate operaţiunile de pe amplasament să fie realizate astfel încât emisiile şi mirosurile să nu polueze aerul.
Rafinăria Brazi a fost amendată de Garda de Mediu. 500.000 lei pentru poluare cu hidrogen sulfurat
Conform unui comunicat postat, joi, pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Prahova, controlul a fost iniţiat ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv creat în proximitatea societăţii, precum şi a apariţiei unei "pulberi" albe care a acoperit străzile, maşinile şi curţile din satul Brazii de Sus.
Citește și: Incident cu degajări de fum la Rafinăria Petrobrazi. 3 persoane au nevoie de îngrijiri medicale
"În cadrul controlului, comisarii au constatat faptul că, după o perioadă de revizie stabilită, în urma procedurilor de pornire a instalaţiilor tehnologice, la staţia de monitorizare continuă a calităţii aerului, administrată de operatorul economic, s-au înregistrat depăşiri ale valorilor indicatorului hidrogen sulfurat faţă de valoarea limită stabilită în actul de reglementare şi la eliberarea accidentală de catalizator, ceea ce a condus la disconfortul olfactiv şi depunerea de catalizator în zonele limitrofe", arată sursa citată.
Astfel, Rafinăria Petrobrazi a fost amendată cu 500.000 lei, iar comisarii au impus companiei luarea tuturor măsurilor pentru ca toate operaţiunile de pe amplasament să fie realizate astfel încât emisiile şi mirosurile să nu determine o deteriorare semnificativă a calităţii aerului dincolo de limitele amplasamentului.