Cea mai scăzută temperatură înregistrată joi la nivel naţional a fost consemnată la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 8 grade Celsius. Potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de către Centrul Meteo Regional Sibiu, această valoare a fost consemnată în jurul orei 7.00, după care a început să crească uşor.
Este cea mai scăzută temperatură înregistrată joi în întreaga ţară, a precizat meteorologul Udo Reckerth. Şi la celelalte staţii din Harghita unde se fac măsurători meteorologice s-au înregistrat valori negative.
La Topliţa şi Joseni au fost minus 5 grade Celsius, la Odorheiu Secuiesc termometrele au arătat minus 3 grade, iar la staţia meteo Bucin - minus 2 grade Celsius. Minima absolută a lunii septembrie în judeţul Harghita a fost de minus 10 grade Celsius şi s-a înregistrat la Miercurea Ciuc, în data de 29 septembrie 1977.
„Este o situație tipică în privința unei radiații nocturne intense, care să determine valori de temperatură scăzute. Ce nu este obișnuit pentru data din calendar este nivelul la care au coborât minimele, pentru că masa de aer a fost una foarte rece, presiunea s-a menținut foarte ridicată, iar în mare parte din țară și mare parte din noapte, cerul a fost degajat.
La Miercurea-Ciuc, într-adevăr, s-au înregistrat minus 8 grade Celsius, cea mai coborâtă temperatură. Însă la jumătate dintre stațiile meteo din țară s-au înregistrat valori negative sau în jurul a 0 grade și la 87 dintre ele s-au consemnat noi recorduri de frig pentru o dimineață de 27 septembrie.