Printre invitaţii Regelui Charles al III-lea s-a regăsit şi fostul premier Dacian Cioloş, alături de soţia sa, îmbrăcaţi în port popular - Dacian Cioloş purtând o cămaşă din zona Moldovei, cumpărată de la un târg pe care l-a organizat în 2013, în calitate de comisar european, în timp ce soţia sa, Valérie Cioloş-Villemin, avea un costum popular din Măgura, zona Moeciu.
Regele Charles a sărbătorit la Viscri 25 de ani de la prima sa vizită în România
Regele Charles al III-lea i-a mai avut printre invitaţi pe contele Tibor Kálnoky, pe medicul Radu Deac, pe reprezentanţii Fundaţiei ADEPT din Saschiz, pe regele autoproclamat al romilor, Dorin Cioabă, numeroşi reprezentaţi ai unor întreprinderi şi asociaţii cu impact social şi de mediu, însă şi pe membrii a două familii din judeţul Maramureş, din localităţile Breb şi Budeşti.
Citește și: Charles al III-lea a făcut o plimbare de relaxare în natură, în apropiere de Valea Zălanului
"Suntem foarte de departe, am venit cu mare bucurie şi cu mare onoare să-i fim alături Regelui, pentru că este un om bun şi merită toată cinstea şi aprecierea. Pentru asta am venit cu cel mai mare drag să fim la aniversarea a 25 de ani de când a venit el prima dată în ţara noastră. A fost în 2011 la noi, în sat, soţul a ciocnit un pahar de horincă cu el, la masă", a declarat Ileana Bozai.
Soţul ei, Ion Bozai, ne-a relatat că în acea perioadă a refăcut două case tradiţionale vechi de peste 100 de ani şi că Regele Charles al III-lea, pe atunci prinţul Charles, a participat la inaugurare. În plus, ne-au dezvăluit cei doi soţi, prinţul i-a vizitat într-o primăvară, la o sărbătoare câmpenească, "măsuratul laptelui", organizată în momentul în care se scot oile la munte.
"Atunci, auzind de stâna care era sub Muntele Gutâi, a venit pe jos foarte mulţi kilometri şi atunci pentru prima dată l-am văzut că este un om foarte cald, un om bun şi parcă cumva ne-am îndrăgostit de el, de bunătatea lui. (...) Bineînţeles că îi place mâncarea tradiţională care se face la noi, se fac mai multe feluri de mâncare", a afirmat Ileana.
Soţii Bozai au mai precizat că la pensiunile din satul Breb se găteşte numai mâncare tradiţională, mămăligă cu brânză, fasole cu ciolan, mazăre şi se serveşte horincă. "Noi îl numim consăteanul nostru şi-l aşteptăm cu mare drag să revină în satul lui", a fost mesajul acestora.
Regele Charles al III-lea i-a mai avut printre invitaţi pe contele Tibor Kálnoky, pe medicul Radu Deac, pe reprezentanţii Fundaţiei ADEPT din Saschiz, pe regele autoproclamat al romilor, Dorin Cioabă, numeroşi reprezentaţi ai unor întreprinderi şi asociaţii cu impact social şi de mediu, însă şi pe membrii a două familii din judeţul Maramureş, din localităţile Breb şi Budeşti.
"Suntem foarte de departe, am venit cu mare bucurie şi cu mare onoare să-i fim alături Regelui, pentru că este un om bun şi merită toată cinstea şi aprecierea. Pentru asta am venit cu cel mai mare drag să fim la aniversarea a 25 de ani de când a venit el prima dată în ţara noastră. A fost în 2011 la noi, în sat, soţul a ciocnit un pahar de horincă cu el, la masă", a declarat Ileana Bozai.
Citește și: Regele Charles renunță la unul dintre conacele de vacanță. Nu mai vrea să plătească chirie