După divorțul părinților, Gabriel, de numai 5 ani, a rămas să locuiască în raionul Dubăsari (din regiunea transnistreană, controlată de un regim separatist pro-rus) împreună cu mama sa.
Tatăl său, Maxim - polițist moldovean la Ustia (dreapta Nistrului), a renunțat la serviciu și a plecat la muncă în Italia, unde s-a recăsătorit cu o rusoaică.
Unchiul lui Gabriel este funcționar de stat și lucrează în Guvernul de la Chișinău.
Acesta a încercat de mai multe ori să-și convingă fratele (pe Maxim), să-l mute pe Gabriel la o școală cu predare în limba română de la Chișinău, pentru a-i da copilului șansa de a beneficia de toate oportunitățile oferite de o diplomă legală de studii, recunoscută în plan internațional. Prins în vârtejul unei noi relații cu femeia din Rusia, Maxim a ignorat îndemnul fratelui. L-a lăsat pe Gabriel la școală în Transnistria.
Maxim nu a intervenit nici după ce copilul a absolvit școala generală în Transnistria. „Eu am făcut armata la sovietici și asta m-a făcut bărbat. Armata transnistreană se aseamănă, ca duritate, cu cea sovietică, așa că lasă-l să facă armata la transnistreni – să devină și el bărbat”, i-a răspuns Maxim fratelui său atunci când acesta a mai făcut o încercare de a-l încadra pe Gabriel la o instituție de învățământ superior de la Chișinău.
A jurat credință separatiștilor
Gabriel a fost înrolat în așa-zisa armată transnistreană. A jurat credință unei „patrii” inexistente în fața unui regim separatist, iar peste câteva luni a ajuns la spital cu splina ruptă, după ce a fost bătut cu picioarele, conform tradiției sovietice, de colegii de cazarmă, înrolați cu un an înainte. Nici asta nu l-a convins pe Maxim să-și salveze copilul din ghearele regimului separatist. L-a lăsat „să devină bărbat” până la capăt.
„Bine ați venit!" scris cu litere chirilice
Astăzi, Gabriel este angajat al pretinsului serviciu de securitate din autoproclamata republică moldovenească nistreană. Când bunica sa de pe malul drept al Nistrului s-a stins, Gabriel a venit la înmormântare însoțit de un superior, pentru ca nu cumva să divulge, cu această ocazie, „secretele” pseudo-statului transnistrean.
Acum, Gabriel este prelucrat definitiv. A semnat angajamente care, dacă le-ar încălca, ar fi judecat de „justiția” separatistă pentru „trădare de patrie și spionaj”. Îl consideră „terorist” pe unchiul său care lucrează în Guvernul Republicii Moldova.
A uitat că l-a botezat și că i-a dus, pe parcursul anilor, acasă la Dubăsari, saci întregi cu jucării, că l-a învățat să joace țurca pe stadion și că i-a dăruit motocicletă când a împlinit majoratul.
Când a venit la înmormântarea bunicii, nu și-a permis nici măcar să privească în direcția unchiului său, iar după parastas a plecat imediat împreună cu KGB-istul care îl însoțea, fără a-și îmbrățișa rudele și fără a schimba măcar o vorbă cu ele.
Cum s-a ajuns aici?
După anii ’90, sistemul educațional din Republica Moldova a suferit transformări majore. Odată cu adoptarea Legii Învăţămîntului Nr. 547-XIII din 21 iulie 1995, au fost abrogate actele normative sovietice cu privire la învăţământul public. Noile norme aprobate au contribuit la inițierea unor transformări ce reflectă clar tendința Republici Moldova de a se integra în cadrul european al învățământului.
Intrarea în Tiraspol
Pe de altă parte, urmare a conflictului armat de la Nistru, din 1992, gestionat de Rusia, regiunea transnistreană s-a rupt, de facto, de restul Republicii Moldova, iar sectorul învățământului din Transnistria s-a orientat spre modelul rusesc.
Inițial, unele aspecte au fost preluate din strategia de dezvoltare a învățământului din Ucraina și Belarus.
La 18 august 1994, administrația separatistă de la Tiraspol a interzis folosirea grafiei latine în şcoli şi a început închiderea instituțiilor de învățământ care foloseau grafia latină. Copiii studiau limba română în baza grafiei chirilice - anomalie păstrată până în ziua de azi.
Momentan, sistemul de învăţământ din Transnistria este identic cu cel rusesc.
Rusificare metodică
În cadrul grădiniţelor din Transnistria, în limba rusă învaţă peste 20 de mii de copii sau 90%. În limba română, în baza grafiei chirilice (pe care ei o numesc „limba moldovenească”), învață aproape 2000 de copii sau 9%, iar în limba ucraineană aproximativ 100 de copii (aproximativ 0,5%). Asta în condițiile în care 34,2% dintre copii provin din familii de moldoveni, 31,4% - din familii de ruși, iar 28% - din familii de ucraineni.
Majoritatea studenţilor din cadrul instituţiilor de învăţământ profesional primar şi mediu din regiunea transnistreană îşi fac studiile în limba rusă - 93%. În limba română (moldovenească – așa este numită în stânga Nistrului) în baza grafiei chirilice studiază doar 7% dintre studenți.
În limba rusă îşi fac studiile 94,8% din numărul total de studenţi din cadrul instituţiilor de învăţământ superior din autoproclamata republică transnistreană, iar în limba română (în baza grafiei chirilice) – 4,6%. În limba ucraineană doar – 0,6%.
Ultimul bastion
În pofida tuturor piedicilor și restricțiilor impuse de regimul separatist de la Tiraspol, în stânga Nistrului continuă să activeze 8 instituţii de învăţământ cu predare în limba română în baza grafiei latine – instituții aflate în gestiunea Ministerului Educaţiei de la Chișinău şi care urmează programul de studii similar instituţiilor de pe malul drept al Nistrului.
Începând cu anul 2000, forțele separatiste au presat permanent administrațiile acestor licee să treacă sub jurisdicția Transnistriei, inclusiv la instruirea în grafie chirilică.
În 2004, miliția transnistreană a înconjurat, timp de câteva săptămâni, aceste instituții de învățământ, ținând copiii ostatici. Singurii care aveau acces la ei erau cei de la Misiunea OSCE din Chișinău, care îi asigurau cu alimente.
În consecință, părinții, profesorii și elevii din localitățile Rîbnița, Tighina (Bender) și Grigoriopol din regiunea transnistreană s-au plâns la CEDO invocând încălcarea dreptului la educaţie, la viaţa privată, şi a dreptului la nediscriminare.
În 2012, CEDO a recunoscut violarea Articolului 2 (protocol 1) – „Dreptul la educaţie” și a condamnat pentru aceasta Federația Rusă ca unic responsabil de menținerea separatismului transnistrean
O sală de clasă în Transnistria
Pentru că nu au reușit lichidarea „insulițelor” de normalitate din spațiul educațional transnistrean, forțele de represiune din stânga Nistrului au început prigonirea profesorilor și părinților elevilor care studiază la cele 8 licee românești din stânga Nistrului.
Periodic, profesorii sunt citați la KGB-ul transnistrean și somați să semneze în alb diferite hârtii, iar părinții sunt amenințați că-și vor pierde serviciul și vor face pușcărie.
Careul de început de an școlar este supravegheat, la aceste licee, de milițieni transnistreni, iar înaintea festivității, directorii instituțiilor sunt vizitați de miliție, care „îi informează” despre faptul că nu au voie să arboreze drapelul de stat al Republicii Moldova sau să intoneze imnul.
Încălcarea acestor restricții se soldează în fiecare an cu ciocniri și arestări.
Români adevărați... fără pașapoarte
Deși, aparent, liceele românești rezistă, separatiștii par să-și fi atins scopul. De teama represiunilor din partea securiștilor transnistreni, a migrației, dar și a lipsei de viziune a Chișinăului în ceea ce privește gestionarea situației școlilor din regiunea transnistreană, numărul copiilor care învață la aceste instituții a scăzut dramatic – de la aproape 6000 în anii 2004-2005 la 1600 de elevi în anul 2020, ne-a spus directorul executiv al Asociației „Promo-Lex”, Ion Manole – ONG specializat în apărarea drepturilor populației din stânga Nistrului.
Olesea este în clasa a XII-a la unul din liceele cu predare în grafie latină din stânga Nistrului. Face zilnic câte 50 de kilometri până la școală și înapoi acasă pentru a putea studia în limba română.
Tatăl ei a fost arestat de trei ori de miliția transnistreană, deoarece a refuzat să o transfere la un liceu transnistrean. Visul ei este ca, după absolvire, să fie admisă la o instituție de învământ superior din România. Nu are cetățenie română, pentru că nu a putut dovedi că are descendenți români.
