Republica Moldova a încheiat marţi cu compania olandeză Vitol un contract pentru achiziţia de gaze naturale, al doilea de acest fel după cel semnat luni cu Polonia,
Semnarea acestor contracte survine înaintea reluării negocierilor cu compania rusă Gazprom, care ameninţă cu sistarea furnizării gazelor dacă guvernul de la Chişinău nu-şi plăteşte datoriile şi nu semnează un nou contract, ai cărui termeni financiari nu sunt agreaţi de partea moldoveană.
La fel ca în cazul contractului semnat cu compania poloneză PGNiG, cel încheiat cu societatea Vitol este un contract de probă şi prevede achiziţia unui milion de metri cubi de gaze, volum ce va fi livrat miercuri, relatează mass-media de peste Prut şi agenţia EFE.
Citește și: „Patrioții” cad pe capete. Antivacciniștii ajung la spital sau mor după protestul din 2 octombrie
La licitaţia în urma căreia au fost încheiate aceste contracte compania de stat Energocom a primit şapte oferte. Achiziţia de probă vine să testeze capacitatea de importare a gazelor din surse alternative şi vine să echilibreze presiunea joasă în sistemul aprovizionării cu gaze naturale, afirmă executivul de la Chişinău.
Acesta susţine că Ucraina ar fi de asemenea dispusă să-i livreze gaze, fără avans şi cu plata până la finalul iernii.
Societatea rusă Gazprom a avertizat sămbătă Republica Moldova că-i va sista livrarea gazelor începând din 1 decembrie dacă guvernul de la Chişinău nu plăteşte integral datoria acumulată pentru volumele de gaze contractate în septembrie şi octombrie, în timp ce negocierile dintre cele două părţi sunt în impas şi din cauza preţului cerut de societatea rusă pentru un nou contract.
Citește și: Liderul Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Bartolomeu, internat în spital, în SUA
Datoria iniţială era de 433 de milioane de dolari, dar Gazprom cere acum 709 milioane de dolari, invocând penalităţi pentru întârzierea plăţilor, sumă nerecunoscută de guvernul de la Chişinău.
Cele două părţi nu se înţeleg nici asupra preţului pentru un nou contract. Compania rusă i-a propus părţii moldovene o reducere cu 25% a preţului pentru livrările de la 1 decembrie dacă aceasta plăteşte integral datoria. Dar Chişinăul cere o reducere de 50% şi consideră că preţul de 790 de dolari mia de metri cubi din oferta Gazprom este prea mare.
Vicepremierul moldovean Andrei Spînu se va deplasa miercuri la Sankt Petersburg pentru continuarea negocierilor cu Gazprom.