În urma semnării acestui acord, Republica Moldova va primi un ajutor de 15 milioane de euro în calitate de sprijin în eforturile de combatere a efectelor pandemiei.
„Acest ajutor este foarte important şi necesar pentru Republica Moldova. Voi insista ca banii să ajungă în sectoarele care au fost cel mai mult afectate de pandemie: în sistemul medical, agricultură, la întreprinderile mici şi mijlocii", a declarat Maia Sandu.
„Voi cere, totodată, instituţiilor abilitate să monitorizeze cum sunt alocaţi aceşti bani, astfel încât ei să ajungă la oamenii care au cel mai mult nevoie de sprijin'', a adăugat președintele Republicii Moldova, potrivit Agerpres.
Decretul pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului de finanţare între Republica Moldova şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară din partea Uniunii Europene destinată atenuării efectelor pandemiei a fost semnat la data de 17 februarie, ca urmare a discuţiilor avute de Maia Sandu în timpul vizitei sale la Bruxelles