Potrivit discoverproject.ro, protejata lui Vanghelie a lăsat mii de persoane cu ochii în soare în plină iarnă. Banii s-au risipit, iar oamenii din cel mai sărac sector al Capitalei scot mai mulți bani din buzunar pentru încălzirea locuințelor.
Calea Rahovei, București, 6 decembrie 2019.
La parterul unui bloc de pe Calea Rahovei, sectorul 5, administratorul așteaptă înfrigurat mașina de gunoi. Blocul lui e încă un șantier, deși termoizolarea clădirii trebuia să fie gata de aproape două luni. Între timp, a venit iarna, iar jumătate din bloc e înțesată schele abandonate pe care nu mai lucrează nimeni. Compania care câștigase contractul pentru reabilitare a intrat subit în insolvență, la doar trei ani de la înființare, deși a câștigase peste 100 de milioane de euro de la Primăria Sectorului 5, bani cu care se puteau construi patru spitale.
“Toată lumea a avut alte interese, primarul zicea că nu știe a cui e firma, el zicea că l–au păcălit juriștii primăriei. Până la urmă primarul ne-a păcălit pe noi. Chiar nu pot controla o firmă?”, spune nea Vali, administratorul blocului. Omul spune că și-a pierdut speranța: “Noi locatarii am dat o mână de ajutor să terminăm mai repede și să nu ne prindă iarna, dar degeaba. Prima companie, cea care a câștigat licitația a subcontractat alteia, ăștia la alte firme și a ieșit o lucrare de o calitate foarte proastă cu o organizare de șantier de nota 2. Au rămas multe apartamente fără geamuri, neizolate, la apartamentele de sus intră apa până la izolație, nu știm dacă se mai face sau nu se mai face, unele firme și-au luat bagajul și au plecat, la primărie nu mai dă nimeni nici un semn de viață, spun că nu e nimeni la biroul de reabilitare, la telefoane nu răspunde nimeni.”
Citește articolul integral pe discoverproject.ro