La Foggia a fost nevoie de intervenţia armatei, deoarece unii deţinuţi ar fi reuşit să evadeze. Proteste şi în penitenciarele din Napoli şi din Palermo, transmite Corriere della sera, preluat de Rador.
Deţinuţii din închisoarea din Modena au protestat, duminică, împotriva restricţiilor datorate urgenţei coronavirusului şi a suspendării vizitelor. Luni au avut loc proteste la închisoarea San Vittore din Milano, apoi la Foggia, la Napoli, la Frosinone şi la Palermo.
La Modena, situaţia este mai gravă: în total, şase deţinuţi au murit, potrivit surselor de la Administraţia Penitenciarelor. Trei au murit la Modena şi alţi trei după transferurile în alte închisori: la Parma, Alessandria şi Verona. Alţi deţinuţi au fost transportaţi la spital, unii sunt la terapie intensivă, după cum explică ASL Modena într-un raport. În total, sunt 18 pacienţi trataţi, majoritatea pentru intoxicaţii.
Răni uşoare şi pentru gardieni şi şapte operatori sanitari. La San Vittore, în schimb, protestul a izbucnit în jurul orei 8:00, când unii deţinuţi au provocat daune cabinetelor medicale, în timp ce alţii, ajunşi pe acoperiş, au început să ardă obiecte, strigând „libertate”. La faţa locului au sosit agenţii de poliţie mascaţi.
Revoltă si la închisoarea din Foggia, în sudul Italiei. „Situaţia a scăpat de sub control, deținuții sunt cu toții afară, a existat o evadare în masă”, denunță sindicatul de poliție penitenciară UILPA, subliniind că a trimis deja o scrisoare în această privință premierului Conte și președintelui Mattarella.
Deținuții, dintre care unii ar fi reușit să scape și alții ar fi fost blocați, au rupt o poartă din „block house”, zona care îi separă de stradă. Mulți deținuți s-au căţărat pe porţile închisorii și la faţa locului au intervenit nu numai poliția și carabinierii, ci și personalul militar. Unii deținuți s-au urcat pe acoperiș, alții au spart geamurile și s-a pornit un incendiu la intrarea în penitenciar. În confruntările cu oamenii legii, un deţinut a fost rănit la cap și a fost scos pe o targă.