Un aspect și mai semnificativ pentru legitimitatea democratică a UE, se mai arată în comunicat, este creșterea abruptă a numărului cetățenilor europeni care cred că „vocea lor contează în UE”: 56% dintre respondenți împărtășesc acest punct de vedere, o creștere de 7% începând din martie 2019 și cel mai bun rezultat înregistrat din 2002, anul în care întrebarea a fost adresată prima dată, se arată într-un comunicat de presă transmis de Legislativul european, citat de G4media.
„Cetățenii au votat în alegerile europene pe baza unui sprijin foarte puternic pentru UE și cu o convingere mult mai puternică că vocea lor contează în UE”, a declarat Președintele Parlamentului European, David Sassoli.
Per total, participarea la alegerile europene din 2019 a crescut cu 8%, până la 50,6%, ceea ce înseamnă cea mai mare participare din 1994 până acum. Cea mai semnificativă creștere a participării la vot a fost înregistrată în Polonia (+ 2%), România (+19%), Spania (+17%), Austria (+1%) și Ungaria (+14 %).
Rezultatele sondajului sugerează că alegătorii europeni tineri și cei care au votat pentru prima dată au fost cei care au influențat pozitiv rata de participare: 42% dintre respondenții între 16/18 și 24 de ani susțin că au votat la alegerile europene, participarea tinerilor crescând astfel cu 50% în comparație cele 28 de procente înregistrate în 2014. La fel de puternică a fost creșterea numărului de participanți la grupa de vârstă de 25-39 ani, în creștere cu 12%, de la 35% la 47%. Prezența tinerilor și a celor care au votat pentru prima dată depășește orice creștere a participării înregistrate pentru alte grupe de vârstă.
Votul sub formă de datorie civică, de exprimare a sprijinului pro-european și pentru că lucrurile se pot schimba.