Din informațiile analizate de Rise Project, primarul Sectorului 3 apare în documentele unei case de avocatură din Cipru ca beneficiar nedeclarat și acționar ascuns în două dintre firmele din Insulele Virgine Britanice care au controlat afaceri cu fonduri publice în România.
CITEȘTE ȘI: O seară la Urgențe în București
Robert Negoiță și fratele lui, Ionuț, ar fi folosit avocați ciprioți ca să înființeze o vastă rețea de companii offshore. Potrivit RISE Project, offshore-urile au fost integrate într-o rețea de firme românești care ar fi beneficiat de fonduri publice de la Primăria condusă de Robert Negoiță. Edilul ar apărea ca „beneficiar nedeclarat”, un artificiu legal ce permite ascunderea identității, iar fratele lui apare singur în acte.
Conform Rise Project, peste 17 milioane de euro au fost virați de Ionuț Negoiță în paradisurile fiscale, iar peste 31 de milioane de euro au fost transferate din offshore-uri către opt firme din România sub formă de împrumuturi.
„N-am nicio legătură cu niciun offshore și n-am avut niciodată vreo legătură”, a declarat în replică Robert Negoiță.
Cinci dintre firmele fraților Negoiță figurează într-un dosar aflat pe rol la DNA. Procurorii încearcă să demonstreze că frații Negoiță au folosit firmele offshore pentru a spăla bani. Cinci din cele 15 companii offshore regăsite în Documentele Panama apar într-o anchetă a Parchetului.
CITEȘTE ȘI: Celebrul narcotraficant mexican El Chapo și-a clădit imperiul cu arme de la Cugir
Conform anchetei aflate în derulare, 96,6 de milioane de euro au ajuns, prin subcontractări sau achiziții, de la Primăria sectorului 3 în firme românești conectate la suveica offshore pentru care sunt investigați frații Negoiță. Banii erau destinați anvelopărilor de blocuri și construirii de fântâni arteziene
Puteți citi întreaga investigați Rise Project aici.