La nivelul UE, România se află printre cele mai dotate țări privind paturile din secțiile de Terapie Intensivă, scrie Politico.eu, care citează date Eurostat din 2017.
Grupul de Comunicare Strategică al guvernului de la București a anunțat, luni, că la nivelul spitalelor din România sunt 2.653 de paturi ATI și de 1700 de ventilatoare mecanice.
Țări precum Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Spania sau Olanda se confruntă cu un dezavantaj major în lupta cu COVID-19, din cauza lipsei locurilor la ATI și a aparatelor de ventilație, odată cu creșterea numărului de infecții cu coronavirus.
Spania, Italia și Germania sunt printre cele mai afectate țări de pandemia de coronavirus. În doar 30 de zile de la izbucnirea epidemiei în Italia s-au înregitrat peste 80.000 de cazuri de infectare, dintre care 8.000 au fost fatale.
În Spania, în mai puțin de o lună, cazurile de infectare cu coronavirus au ajuns la 64.000, cu peste 4.800 de decese înregistrate. Potrivit sursei citate, cifrele dezastrului sunt mult mai mari decât raportările oficiale, având în vedere că mai multe state au schimbat algoritmul de testare sau au decis să nu mai testeze persoanele cu simptome ușoare.
Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj). Primul caz de infectare cu COVID-19 în România a fost înregistrat pe 26 februarie.
În timp ce datele din China arată că doar o mică parte dintre cei infectați au fost cazuri critice, aproximativ 14% dintre ele sunt clasificate ca fiind severe. Spitalele din cele mai afectate țări europene au început să cedeze sub presiunea cazurilor de COVID-19.
Spitalele din Germania sunt, de departe, cele mai pregătite pentru a face față valului de pacienți, cu 29,2 paturi la Terapie Intensivă, raportat la 100.000 de persoane. Luxemburg, Austria și România se află în top, cu peste 20 de paturi la 100.000 de persoane. La celălalt pol se află Portugalia, cu 4,2 paturi, la 100.000 de persoane. Olanda, Slovenia, Finlanda, Grecia și Suedia au mai puțin de 6,5 paturi în secțiile ATI, în timp ce în Marea Britanie, situația este critică.