Bișniță cu biletele la EURO 2024. Un bilet la meciurile României, de 30 de ori mai scump ca la UEFA

DE Daniel Toșa | Actualizat: 21.06.2024 - 21:28
Românii fac bișniță cu biletele la EURO 2024. Un bilet la meciurile României, de 30 de ori mai scump - Foto: Profimedia images

Românii fac bișniță cu biletele la EURO 2024. Astfel pe „piața neagră” sau pe paginile de Facebook dedicate, un bilet la meciurile României cu Belgia sau Slovacia a ajuns să coste și de 30 de ori mai scump decât cele fândute oficial pe site-ul UEFA.

SHARE

Victoria uriașă obținută de România la primul meci de la EURO 2024 contra Ucrainei a „trezit” spiritul de „businessmeni” al bișnițarilor care caută să obțină profituri record din vânzarea biletelor la următoarele două meciuri ale tricolorilor.

Bișniță cu biletele la EURO 2024. Un bilet la meciurile României, de 30 de ori mai scump ca la UEFA

Pe pagina de Facebook „Bilete EURO 2024! România”, românii au început să-și scoată la vânzare biletele cumpărate anterior cu 30 de euro de pe site-ul oficial UEFA cu sume amețitoare care ajung și la peste 30 de ori mai mult decât prețul de achiziție.

Bișnițarii români profită de faptul că este deja „sold out” la bilete pentru meciul România - Belgia și România - Slovacia și „aruncă” cu sume imposibil de acceptat.

Fani români la meciul România - Ucraina (3-0) - Foto: Profimedia images

„Salut caut bilete la Belgia - România. Vă rog seriozitate și nu prețuri de „business class”. Prețul de piață” suna anuțul unui român care vrea să meargă la meci, iar răspunsul vine imediat: „Îți vând eu două cu 300 de euro, dacă ești interesat.”

Citește și: Meci decisiv pentru România. Când se joacă și unde poate fi văzut. Ce șanse sunt să ieșim din grupă

„Tu le iei cu 30 de euro și le dai cu 300! Nu ți se pare cam mult?”, întreabă suporterul care caută bilete la meciul cu Belgia.

Un alt bișnițar cere 1.000 de euro pentru două bilete pentru care a plătit doar 30 de euro. Internauții au reacționat atât cu glume cât și nervos la anunțul românului:

Sursa foto: Facebook/Bilete EURO 2024! România

„Schimbi cu Golf 4?”, sună comentariul unui internaut.

„De banii ăștia prind și primul 11”, întreabă ironic altul.

„Așa foame pe tine”, spune un alt comentator pe Facebook.

„Te interesează o garsonieră? Mai dau diferență”, spune ironic un altul.

„Cum să ceri 1.000 de euro pentru două bilete? Mai bine mergi la meci, prietene. Dă-i încolo de bani că nu te îmbogățești tu cu banii ăștia”, spune supărat un fan al fotbalului, la care cel care a făcut postarea replică: „Mă duc frate. Le.-am pus după ce a câștigat România... să văd adevărații „români” care sunt doar de rezultat”.

Atenție mare la escroci!

Deșigur, că printre cei care încearcă se speculeze vânzând bilete la meciurile naționalei sunt și foarte mulți escroci care îi fac pe cei mai puțin vigilenți să le ofere „bani garanție” sau datele de pe card-uri. 

În niciun caz nu trebuie să oferiți unui necunoscut date cardului de credit și nici nu este indicat să plățiti „rezervare” pentru așa-zisele bilete la meci. În proporție de 99,99% sunt conturi false care vă lasă și fără bani și fără ocazia de a merge la meci.

Când sunt următoarele meciuri ale României la EURO 2024

România va jucat sâmbătă 22.06.2024 de la ora 22:00 împotriva Belgiei.

Belgia a suferit o surpriză majoră în runda inaugurală a Euro 2024, fiind învinsă cu 1-0 de outsiderul Slovacia.

Aceasta a fost prima înfrângere a managerului Domenico Tedesco de când a preluat echipa Diavolilor Roșii în februarie 2023 și a fost doar a doua oară când echipa nu a reușit să înscrie sub conducerea sa.

Sursa foto: Profimedia images

Deși Belgia a dominat statisticile și VAR a anulat două goluri, mijlocașul Amadou Onana a declarat că nu este îngrijorat de șansele de calificare ale echipei după înfrângere.

Totuși, o altă greșeală ar putea fi costisitoare, iar istoricul slab împotriva României nu aduce liniște, Belgia câștigând doar una dintre ultimele cinci partide directe (E1, Î3) - ultima întâlnire având loc în noiembrie 2012.

România a obținut un rezultat extraorinar în prima rundă, învingând Ucraina cu 3-0, cea mai mare marjă de victorie din istoria sa la un turneu final al Campionatului European.

Sursa foto: Profimedia images

Nicușor Stanciu a spus că victoria cu Ucraina i-a oferit "cea mai frumoasă zi” din viața sa. Această victorie plasează România pe prima poziție în Grupa E, urmată de Slovacia cu același număr de puncte dar cu un golaveraj inferior.

Citește și: Reacția lui Klopp, după golul lui Stanciu la EURO 2024: „Racheta lui Stanciu, golul turneului”

România va avea o misiune dificilă împotriva atacului Belgiei, însă tricolorii au un moral perfect în acest început la EURO 2024 și anticipăm un rezultat pozitiv în confruntarea de mâine seară.

Un pronostic realist ar fi un X2 și Peste 1,5 goluri - adică România câștigă sau termină la egalitate și în meci se dau cel puțin două goluri.

                                   HAI ROMÂNIA !

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te