Sfântul Mucenic Vasilisc a fost nepotul Sfântului Mucenic Teodor Trion și a trăit pe timpul împăratului Maximian, care a condus Imperiul Roman din anul 286 până în 305, conform creștinortodox.ro,
Pe 3 martie, Sfântul Vasilisc este sărbătorit alături de Sfinții Mucenici Eutropie și Cleonic, care au fost torturați pentru credința în Iisus Hristos. Sfinții Mucenici Eutropie și Cleonic au murit în temniță, dar Sfântul Mucenic Vasilisc a reușit să supraviețuiască.
Cu toate acestea, Sfântul Vasilisc nu a putut scăpa de destinul tragic al celor care împărtășeau credința în Iisus Hristos. I-a fost tăiat capul, după ce a suferit multe chinuri.
Citește și: Biserica Ortodoxă Română a publicat „Îndreptarul Alegerilor” 2024. Ce trebuie să facă preoții
Fiindcă a predicat Evanghelia, Sfântul Mucenic Vasilisc a fost dus în fața guvernatorului Agripa, dar a refuzat să aducă jertfă idolilor. Se spune că, fiindcă s-a rugat la Dumnezeu, divinitatea a trimis un foc din cer, care a ars templul lui Apolon. Atunci, guvernatorul a decis ca Sfântul Mucenic Vasilisc să fie omorât, conform creștinortodox.ro.
Tot în ziua de 22 mai, Biserica face pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic, din 381.
Sinodul s-a desfăşurat la Constantinopol, în perioada mai - iulie, la decizia împăratului Teodosie cel Mare (379-395), pentru a restabili ordinea şi liniştea în Biserică. Tulburarea era provocată de o erezie anti-trinitară (macedonianismul), învăţătură ce nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul, conform Agerpres.