După ziua Sfântului Calinic de la Cernica, care este însemnată în calendar cu cruce roție, acum românii au parte de o sărbătoare cu cruce neagră.
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Sava de la Buzău.
Sărbătoare pe 12 aprilie. Este cruce neagră în calendar
Cine este Sfântul Mucenic Sava de la Buzău este pomenit de Biserică în ziua de 12 aprilie
Sfântul Sava s-a născut într-un sat din zona Buzăului. În timpul sărbătorilor Sfintelor Paşti, ostaşii regelui got Athanaric, care a dezlănţuit o masivă campanie de persecuţii împotriva creştinilor, au intrat în satul lui Sava şi l-au luat captiv pe acesta împreună cu preotul satului, Sansala.
Năvălitorii au încearcat să-i convingă pe aceşti doi bărbaţi credincioşi să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor. Sfântul Sava s-a dovedit dârz şi neînduplecat în mărturisirea credinţei creştine, fiind în cele din urmă osândit la moarte prin înecare în râul Musia (Buzăul de azi).
Citește și: Cine este Maria Egipteanca, sfânta ajutată de Maica Domnului
Sfântul Mucenic Sava a fost aruncat în râu şi a murit la vârsta 38 de ani, mărturisindu-l pe Hristos. Martiriul său a avut loc la 12 aprilie 372. Moaştele Sfântului Sava au fost luate de creştini şi de preotul Sansala şi ascunse.
După o vreme, Sfântul Vasile cel Mare i-a scris guvernatorului provinciei Sciţia, pe care îl ruga să trimită în Capadocia moaşte de sfinţi. Au fost trimise atunci moaştele Sfântului Mucenic Sava, însoţite şi de o scrisoare a episcopului Tomisului, Sfântul Bretanion, în care era descris martiriul sfântului.
Sfântul Mucenic Sava de la Buzău a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 20 iunie 1992, scrie Agerpres.