6 cluburi de pe litoral au fost amendate pentru că nu au respectat regulile anti-COVID

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 16.08.2020 - 18:04

Șase cluburi de pe litoral au fost amendate de polițiști pentru că nu au respectat normele impuse în contextul pandemiei

SHARE

Este vorba despre două cluburi din Mamaia, care au fost amendate cu 10.000, respectiv 6.000 de lei pentru că aveau mai multe persoane în incintă decât scaune la mese.

Totodată, în stațiunea Vama Veche, a fost identificat un alt club care nu a luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecție sanitară și nu a asigurat ca normele de distanțare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacțiunea fizică cu și între clienți.

Clubul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 10.000 de lei.

În același timp, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la 16 obiective (unități de turism, cluburi si discoteci).

În aceste locații, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariției acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 79 de deficienţe, fiind aplicate 79 de sancțiuni (63 de avertismente şi 16 amenzi),în valoare totală de 21.000 de lei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te