Românii circulau cu mașina pe o autostradă între Neutraubling și Regensburg-Ost. La un moment dat, ei au rămas fără benzină, așa că s-au apucat să împingă autoturismul în afara carosabilului. Au fost văzuți de un alt șofer, care a anunțat Poliția, notează neumarktaktuell.de.
Ajunși la fața locului, agenții au constatat că românii erau beți criță. Cum fiecare îl acuza pe celălalt că e șoferul urcat beat la volan, cei doi au fost conduși la spital pentru prelevarea de probe biologice.
Citește și: Mii de comune inutile și falite
Românii erau atât de beți încât, când au văzut medicul pregătindu-se să le ia sânge, au început să zbiere că ei nu vor să fie vaccinați anti-COVID-19.
Mai mult, niciunul nu avea la el permisul de conducere. Cei doi români sunt liberi acum, dar cercetările continuă.
Alcoolul li s-a urcat la cap și unora aflați în România. Un cetățean irlandez, de exemplu, a intrat în Parlamentul României după ce, beat fiind, a confundat clădirea cu hotelul în care se cazase. El a fost reținut inițial, dar acum e cercetat în stare de libertate.
Citește și: VIDEO Bătaie în trafic pe DN1, în mijlocul aglomerației de mașini de pe Valea Prahovei
Cu o amendă s-a ales și un italian care, în noaptea de Revelion, beat fiind, a încercat să intreîn Muzeul „Colecțiilor de Artă” din București. Jandarmii au fost pe fază și l-au imobilizat cu spray lacrimogen. Bărbatul a fost sancționat cu 500 de lei.