Scandal de proporții în Alexandria, Teleorman, acolo unde polițiștii și jandarmii ar fi intervenit de urgență joi. Oamenii legii au fost chemați pentru a aplana un conflict la o petrecere, însă au fost nevoiți să tragă cu arma.
Potrivit unor surse judiciare, un jandarm a fost rănit, după ce a fost lovit în zona feței.
La data de 17 noiembrie a.c., ora 18:17, Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de un cetățean din municipiul Alexandria, pentru a interveni la un eveniment.
La fața locului s-a deplasat o patrulă mixtă de ordine publică, iar în momentul în care a legitimat una dintre persoane, de sex masculin, aflată la adresa respectivă, aceasta, împreună cu alte 4-5 persoane, au devenit recalcitrante.
În continuare, se efectuează cercetarea la fața locului, pentru stabilirea situației de fapt.