Şi-a cerut funcţia înapoi, argumentând că procesul nu e încă proces.
În octombrie anul trecut, DNA a trimis în judecată şase inculpaţi, inclusiv pe Grumeza, acuzându-i de falsuri şi abuzuri care au permis supraetajări de blocuri şi intabulări ilegale în cazul a cel puţin 10 imobile construite după aceeaşi reţetă
Şeful adjunct al Poliţiei Locale Iași, trimis în judecată de DNA. Ce a făcut
Autorizaţia de construire era eliberată pentru un număr de niveluri, iar în timpul lucrărilor, clădirea era supraetajată. Certificatele de edificare emise ulterior atestau însă că autorizaţia fusese respectată, ceea ce permitea intabularea imobilelor şi vânzarea rapidă a noilor apartamente.
Grumeza fusese implicat în „afacere”, deşi prin funcţia sa nu avea atribuţii în domeniul urbanismului. El a fost acuzat de procurori de uzurparea funcţiei, participaţie la abuz în serviciu şi complicitate la această infracţiune.
Procesul propriu-zis nu a început încă, dosarul aflându-se încă în camera preliminară, la Tribunal, un nou termen de judecată urmând să se desfăşoare săptămâna viitoare.
În etapa camerei preliminare, este verificată legalitatea rechizitoriului şi a probelor strânse de procurori, nefiind efectuate încă acte ale cercetării judecătoreşti pe fond. Acest aspect a fost invocat şi de Grumeza într-o acţiune adresată Tribunalului.
Prin plângerea sa, poliţistul local a cerut obligarea municipalităţii la revocarea deciziei primarului prin care fusese suspendat din funcţie. El a arătat că decizia fusese emisă pe 19 octombrie anul trecut, dar cu aplicare de pe 12 octombrie.
Or, Constituţia nu permite ca legea nu poate acţiona retroactiv, Grumeza apreciind că principiul se aplică şi actelor adminstrative. În plus, prin efectele deciziei, poliţistul rămânea fără salariul aferent funcţiei de şef corespunzător săptămânii 12-19 octombrie.
Principala problemă menţionată de Grumeza era însă că procesul său încă nu începuse. Câtă vreme judecătorul de cameră preliminară nu dispusese începerea judecăţii, nu se putea spune că ar fi fost trimis în judecată.
Citește mai multe pe Ziarul de Iași.